Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

sâmbătă, 15 mai 2010

Asemănări




El mi-a spus că e 9.38, semăna aşa de mult cu mine, mi-am dat seama că şi el observase, am schimbat un zâmbet, recunoscându-ne unul în celălalt, oare câte sosii am? [...]


„Veneam să te văd”, i-am spus, „vin la tine acasă de şase zile-ncoace. Nu ştiu de ce, dar trebuie să te văd.”
Ea tăcea, mă făcusem de râs nu-i nimic în neregulă să nu te înţelegi pe tine însuţi şi ea a început să râdă mai tare decât auzisem vreodată pe cineva râzând [...] şi apoi am început şi eu să râd, profund ruşinat.
„Veneam spre tine”, am spus din nou ca şi când aş fi vrut să mă afund mai mult în propriul rahat, „pentru că voiam să te mai văd”, ea râdea şi râdea.
„Acum înţeleg”, a spus ea când a fost în stare să vorbească.
„Ce?”
„De ce în ultimele 6 zile nu ai fost acasă.”
Ne-am oprit din râs, am tras lumea înăuntrul meu, am rearanjat-o şi am exprimat-o sub forma unei întrebări: „Îţi place de mine?”

(J. S. Foer, Extrem de tare şi incredibil de aproape)



PS:
Dacă nu distingi culorile, poţi număra ciorile, Counting Crows - Colourblind:

2 comentarii:

  1. Pesemne ca pleci iar, cu sandalele alea minunate. De Zvarluga ce-mi esti :) Si daca pleci, sa te intorci repede.

    RăspundețiȘtergere