Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

sâmbătă, 22 mai 2010

Mă delectez cu asta, adică :)))



Vă ofer mostre:

Când li se cerea să o descrie pe Alice, cuvântul "visătoare" le stătea oamenilor mai tot timpul pe limbă... era romantică în sensul că îi era "dor de casă către altundeva", altundeva însemnând un alt trup, o altă ţară, un alt iubit. Dar de unde venea această boală, dacă putem numi boală, dorinţa de altceva?(Introducere)


- Mă simt doar cam obosită pe dinăuntru, nu fizic, emoţional. Mă uit la oameni, vorbesc cu ei, fac tot felul de lucruri interesante, şi cumva nimic nu mă atinge cum ar trebui.
- Ce vrei să spui?
- Parcă ar fi un fel de surdină între mine şi lume, ca o pătură care mă împiedică să simt lucrurile cum ar fi normal... nimic nu pare "real"...
- Mi-aş dori şi eu ca lucrurile să pară "mai puţin reale" pe-aici. Consiliul e iar pe capul meu, din cauza fondurilor... Tocmai m-am ocupat de o femeie căreia soţul i-a tăiat patru degete cu ferăstrăul...

Istoria gândirii demonstrează existenţa unei copleşitoare tentaţii de a împărţi lumea în două: cea reală şi cea mai puţin reală. (Realitatea)


Un bărbat care sărută bine are nevoie de priceperea unui violonist sau pianist, trebuie să ştie cum să controleze fiecare muşchi al gurii, trebuie să cunoască claviatura, ritmul şi tempoul, să ştie când să apese şi când să atingă uşor şi incitant, când să deschidă gura şi când să lase puţină distanţă. Un bărbat care sărută bine trebuie să-şi controleze producţia de salivă şi ritmul respiraţiei, trebuie să ştie să schimbe cu senzualitate, poziţia capului pentru a implica întreaga faţă în sărut, să coordoneze ceea ce se întâmplă în jurul buzelor cu degetele care explorează urechile şi ceafa, tâmplele şi sprâncenele. (Arta şi viaţa)

Dragă Necunoscută,
Iartă aceste cuvinte, dar de săptămâni întregi am un impuls incontrolabil de a-ţi scrie. Te văd intrând să cumperi pâine şi rămân fără grai. Zâmbetul tău mi se pare irezistibil, mă întreb dacă o să găsesc vreodată curajul de a vorbi cu tine... Nu trebuie să crezi că sunt un simplu vânzător. De fapt, sunt un mare amator de muzică şi compozitor. Dacă vrei, într-o seară pot să-ţi gătesc cina, deşi va fi făcută la microunde (probabil) şi vegetariană (cu siguranţă). Sper să te revăd curând – chiar şi numai în calitate de clientă. Vizitele tale şi zâmbetul tău îmi fac dimineţile suportabile.

- Aş vrea să fie ceva palpitant de spus, replică Alice. E doar un fel de scrisoare de dragoste...
- Doar un fel de scrisoare de dragoste! N-am mai auzit pe cineva atât de blazat pe tema asta, spuse Matt.
............................................................................................................
Un tânăr brutar se îndrăgosteşte de o femeie ceva mai în vârstă şi mult mai rafinată. Drumul spre fericire e presărat cu conflicte, trebuie trecute multe bariere..., tatăl ei încearcă să-l împuşte, mama lui se simte ameninţată în mod oedipian şi refuză să-i calce fiului cămaşa pentru o cină vitală,... el e vegetarian, ei îi place steak tartare, el ascultă bizare instrumente cu corzi indiene, ea preferă Mozart. Şi totuşi, forţa pasiunii lor (ocazie pentru o scenă nebună, tăvăliţi prin făină) depăşeşte toate obstacolele într-o rezolvare fericită, pe la pagina 350. (Invidia faţă de poveşti)


PS:
Aş minţi acum, dacă v-aş spune că aş trage un fum, dar nu vă mint când vă spun că am impresia că locuiesc foarte aproape de Alice:

2 comentarii:

  1. Postarile tale si zambetul tau imi fac diminetile suportabile, fata cu cercel verde.
    Sper să te văd mai tot timpul, chiar si numai in calitate de bloggerita(un fel de scrisoare de curtoazie):P

    RăspundețiȘtergere
  2. Domniţa Zvârlugă zâmbi, înclinându-se uşor - faldurile rochiei verzi foşniră a fluturi, flori, primăvară din brocart ţesut

    RăspundețiȘtergere