Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 4 aprilie 2010

Clubul exclusivist al exploratorilor: Up



Ca să faci parte din Clubul exploratorilor, nu e suficient, adică, din prima, să fii puşti, să ai o cască şi să porţi ochelari. Însă merge la sigur din a doua şi mai ales, dacă te emoţionezi în aşa hal, că nici nu mai poţi deschide gura. Îndată ce ai fost admis, primeşti insigna Suc de Struguri. Aşa intră Carl Fredricksen, în acest club, alături de membrul-fondator, de altminteri şi singurul, Ellie.
Timpul trece în clubul soţilor Fredricksen şi aventurilor nemaipomenit de frumoase ale vieţii în doi care curg peste ei, nu le rezistă decât Carl. Exact înainte de a fi însoţit de cei doi reprezentanţi ai azilului Castanii Umbroşi, Carl îi lasă cu gura căscată şi porneşte într-o nouă aventură, zburând spre cerul luminos şi cald, în casa lui plutitoare, cu ajutorul baloanelor colorate, spre Cascada Paradisului, din America de Sud, aşa cum îşi dorise Ellie.
De-aici clubul va căpăta noi membrii: puştiul tenace, cu pieptul plin de insigne, Russell, explorator în natură, din tribul 54, grupa 12, gata să-şi ofere serviciile cu riscul umflăturii piciorului prins în uşă, în orice caz de refuz. El vrea să ajungă Senior explorator şi mai are nevoie doar de o insignă, cea căpătată pentru ajutarea unui bătrân. În club mai intră, după mirosul şi gustul ciocolatei lui Russell, pasărea Kevin care, de fapt, este o păuniţă foarte înaltă şi colorată. Şi Dug, câinele vorbitor pe care nu-l poţi refuza când îţi spune frust: Te rog, te rog, lasă-mă să te iau prizonier!, sau: Mă ascundeam în verandă, pentru că te iubesc. Pot să rămân?
Desigur că există şi personaje împotriva membrilor clubului, şi anume, crudul şi faimosul explorator, Charles Muntz şi armata lui de câini, dintre care se evidenţiază vajnicul Alpha, care, într-un anumit moment avea vocea lui Gollum când îşi oferea serviciile masterului său.
Vă las să vedeţi ce se va întâmpla. Nu vă mai spun decât că tot ceea ce face Carl, este să scrie la Cartea Lui de Aventuri.


PS:
O piesă strălucitoare care vă ia sufletul, mai ales dacă încă aveţi genunchii zdreliţi şi coatele rupte, ca mine :)

6 comentarii:

  1. filmul asta ar fi fost simpatic (am si ras la cateva faze) daca nu ar fi fost plin de atata political correctness (iubitii si pe grumpy old men, pe grasi, uratii pe corporatistii care vor sa distruga casele si valorile societatii americane etc etc) that almost made me puke.

    simpatic pasaroiul kevin, in timp ce fenta cainii imi amintea de coyotul din looney tunes.

    cat despre baiat, nu am inteles daca l-au vrut a fi chinez sau avea pur si simplu sindromul down.

    dar na...

    RăspundețiȘtergere
  2. Puck, să ştii că m-ai făcut praf.

    Dar, de fapt, nu mă mir. Mi se-ntâmplă des să mi se spună: Unde ai văzut tu, astea? :)
    Na că mă adun din fărâme şi-ţi spun că eu n-am văzut nimic din tot ce ai scris tu, cu excepţia fentelor păsăroiului, da. Şi să ştii că nu-mi schimb ochelarii. :)

    Eheee, interpretările noastre care mai de care, fiecare în felul ei altfel...

    Mie mi-a plăcut mult. Dar te înţeleg şi pe tine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ieri am umflat 20 de baloane. Oare cate imi mai trebuie ca sa-si casa zborul? :?

    :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pin, pot să te îmbrăţişez şi să-ţi doresc ţie şi bursucului, sărbători frumoase cu zile calde şi colorate, de foarte multe ori pe an? :)

    Comentariul ăsta al tău, mi-a sunat ca ăla mai vechi, cu severitatea mamei tale şi filmul cu motanul Dănilă.

    Revenind la numărul baloanelor, cred că ar mai trebui câteva zeci. Şi gata, iar plecaţi, spre lacurile alea, la care mă mai uit eu şi eu, oftând aşa, cu ochii măriţi...

    RăspundețiȘtergere
  5. Pe mine m-a impresionat pusculita dorintei care se spargea de fiecare data cand mai era atat de putin ca sa finanteze visul...
    De acolo filmul vazut printr-o perspectiva mai putin adolescentina e induiosator de trist. Viata se scurge si e frumoasa chiar si fara a-ti indeplini visul, dar totusi ce clipe de neuitat ar fi petrecut sotii Fredricksen pe buza cascadei...
    Si al doilea vis neimplinit e cel al lui Muntz care il transforma intr-o persoana nu tocmai placuta (oarecum la fel de neplacuta ca si Fredricksen insusi la inceput de aventura)
    Pentru mine filmul asta a insemnat un fel de strigare: BA, treci si implineste-ti visul cu pasi mari, nu te incurca in cei marunti sau poti sa le faci pe toate si sa ai sfarsitul comun a lui Ellie.

    Doar eu am folosit batista la filmul asta?

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, Victor, aşa am simţit şi eu.
    Dincolo de zâmbete şi aventurile frumoase, filmul este înduioşător de trist.

    Chiar aşa: nu lăsa să treacă visul, treci şi împlineşte-l!
    Paşii sunt ăia care-ţi vin cel mai bine la mersul prin vis. :)

    Doi pe batistă, te rog, dacă mă socoteşti şi pe mine. (Nu-mi curge nasul, să ştii.)

    RăspundețiȘtergere