Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

luni, 22 martie 2010

Mesmerizing G.

În dimineaţa zilei de 22 martie, pe G. avea s-o trezească ibricul vorbitor, FlowingSecret. Acesta sărută în tăcere, buzele iubitei sale de pe raft, Isibillyne, ceaşca albastră cu flori de iasomie şi apoi pluti din bucătărie, până în camera ei. Ajunse lângă pat şi se apropie de chipul fetei. G. dormea fără pernă, visele ciufulite din părul ei, de culoarea ciocolatei amărui, se încâlciseră în cartea cu coperţi din catifea, de lângă ea. Poţiunea de pe capul patului licărea când argintiu când verzui.
Ibricul vorbitor se aplecă în dreptul obrajilor ei, până la nivelul cafelei. Ca un bărbat care sărută mâna unei femei, ridicând-o în dreptul sânilor, îi zâmbi ibricul, amintirii din cealaltă viaţă, iar zâmbetul său mirosi a cardamon. G. se întoarse din vise, potrivi lumina dimineţii în fereastră şi deschise ochii. Ibricul îşi chemă iubita pe nume, iar G. îşi chemă muzica. Cum soarele se apropiase şi strălucea puternic de curiozitate, G. făcu cu ochiul şi imediat una dintre draperii îl îmbrăţişă, până acesta îşi pierdu capul printre florile şi culorile ei.
În timp ce FlowingSecret îi turna iubitei, cuvintele sale calde, îndulcite cu zahăr brun, G. îşi luă cărţile de tarot de la Poiematike şi începu să-şi ghicească ziua.




Mulţumesc Poiematike, pentru premiul acordat.


PS:
Fleetwood Mac, Rhiannon

11 comentarii:

  1. bravo,zvarlugo! poate imi vei ghici si mie daca... nu stiu, ceva, acolo, sa-mi dovedesti abilitatile acelor carti de tarot visconti (desi sunt sigur ca tu esti un mediu foarte bun si fara ele; poezia tine atat de trecut, cat si de prezent si viitor; iar tu esti plina de poezie).

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc, Erasmen.

    Hmmm, poate o să-ţi ghicesc ceva, ia să vedem despre puntea argintie pe care tu păşeşti, îndrăgostitule, curajul tău de nebun, lumina blândă a stelei care-ţi veghează noaptea şi ceva despre norocul care ţi se învârte...
    mai sunt multe... versuri. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Zvârluga...scrie-mi te rog pe barangamar@yahoo.com. Până la urmă tot Poşta Română o să câştige licitaţia..
    :)

    RăspundețiȘtergere
  4. ....adică să-mi scrii te rog adresa exactă unde vrei să le trimit
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Daaa...

    Pfiii, tot Poşta Română. Oricum. Eu chiar m-aş fi descurcat cu un bonsai cu maniere de plop şi miros de aloe vera. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. sune bine, foarte bine! stiam eu ca esti mai mult decat priceputa. ai har.

    RăspundețiȘtergere
  7. s-a notat şi s-a trimis.
    :)
    mulţumesc
    p.s. vei vedea acolo şi ”instrucţiuni de folosire”

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi-nu-nat. Un cuvânt care, acum folosit pentru a descrie serviciile Poştei, trimite la camuflarea sacrului în profan-plicuri. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. hiii, acuma aflu! păi bine măi mario, aşa întâlnire misterioasă ai găsit? poşta română! acum înţeleg că un patruped ar fi fost greu, dar un pensionar însetat de aventură ori un copil pus pe căpătuit n-ai găsit şi tu!?

    RăspundețiȘtergere
  10. mariooo, nu te-ai supărat, nu? :D

    RăspundețiȘtergere
  11. Oraaaa..
    păcatele mele, cum să mă supăr? pensionarii sunt în grevă se pare iar copiii au amorţit de atâta joacă..
    poşta română e de încredere (cine-ar fi crezut?)

    RăspundețiȘtergere