sâmbătă, 6 februarie 2010
Poduri
Dacă m-ar pune cineva să vorbesc despre relaţiile mele, i-aş spune că dintotdeauna le-am văzut ca pe nişte poduri. Formele şi materialele din care sunt făcute, atât de diferite, dar cu aceeaşi structură de suprafaţă care transpare la o simplă privire: începutul şi sfârşitul. Dorinţa de a-l întâlni pe celălalt. De a ajunge la el şi de a rămâne împreună suspendaţi între cele două capete, în momentul găsirii, peste toate şi cumva deasupra tuturor.
Nu e uşor să ajungi la celălalt. Nici nu ştiu dacă e intuiţie, atenţie sau pur şi simplu noroc. Sau toate la un loc. Dar simt când ajunge la mine sau ajung la el. Sau când stăm pe acelaşi pod, dar fiecare la câte un capăt.
Aş vrea să cred că putem reuşi să ajungem unii la ceilalţi. Să ne întâlnim toate bucăţile sufletelor noastre stranii care ne risipesc, îndepărtându-ne. Uneori mi se pare că suntem nişte umbre. Ne presimţim doar marginile. Stăm una lângă alta şi ne atingem contururile. Textura aceea aspră şi rece de hârtie pe care o pipăie palma.
Două ţigări aprinse de o brichetă în aceeaşi scrumieră care fumegă până se sting. Fără a se putea întâlni în fum.
În general, urcăm sau coborâm. Însă de fiecare dată trecem peste. Până la urmă, cred că doar timpul verifică trăinicia materialului.
Aş vrea să te găsesc în podul palmei. Aproape şi cald.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Inclin sa cred ca parte a problemelor interpersonale este tocmai faptul ca privim relatiile ca pe poduri. Daca vrei, podul poate fi conditia necesara, dar nu si suficienta. Daca totul se reduce la un pod nu e de mirare fragilitatea relatiilor; e de ajuns o catastrofa naturala, un atentat sau doar o greseala de proiectare pentru a-l distruge ;-)
RăspundețiȘtergereHmmm...
RăspundețiȘtergereCondiţie necesară, dar nu şi suficientă, zici tu. Ce-ar mai încăpea lângă un pod, după tine, ca să fie suficient?
Cu ce ai compara tu relaţiile?
E adevărat, "ameninţările" sunt multe, unele inevitabile. De aici şi fragilitatea de care spui tu. Totuşi, cred că există şi poduri puternice, rezistente în timp la "ameninţările" din interior şi exterior.
Ce incerc sa zic e ca dupa ce au construit podul partile trebuie sa se intilneasca pe unul dintre maluri sau la mijlocul podului. Podul ar trebui sa fie doar un mijloc ce ajuta la comunicare si nu comunicarea insasi. Personal, am o problema cu metafora podului pentru o relatie.
RăspundețiȘtergereApoi, nu cred ca podurile puternice au tinut comuniunile de lunga durata, ci dimpotriva, partenerii nu mai au nevoie de poduri pentru ca traiesc de aceeasi parte a riului ;-)
Am înţeles.
RăspundețiȘtergereClaude, poţi să-ţi alegi ce metaforă vrei tu. Chiar şi râul. :) Asta cu podul e a mea. De-aia n-am nicio problemă cu ea.
Sper ca nu te-am suparat prea tare cu 'atacul' meu la metafora ;-).
RăspundețiȘtergereDealtfel, intotdeauna am fost fascinat de eforturile oamenilor de a construi poduri, si ma gindesc atit la constructia fizica cit si la metafora pe care o poate reprezinta un pod.
Atac la metaforă sună foarte bine. Îmi place.
RăspundețiȘtergereHmmm, asta e o tactică de învăluire, cred, ca să nu observ că n-ai scris metafora ta. :))
Vai! Am uitat sa spun ca nu sint in stare sa vin cu o metafora pentru relatii. Deocamdata, fie vorba intre noi, nici nu simt nevoia imperioasa de a aduce pe lume o noua metafora.
RăspundețiȘtergere(Off topic)De curiozitate: va place Interpol?
:)))
RăspundețiȘtergereSunt cu ochii şi urechile pe Interpol, de ceva timp.
On topic la Off topicul tău: nu-mi amintesc să fi împlinit de curând, 95 de ani, ca să-mi vorbeşti cu dvs. În acest sens, ar fi binevenită o ciocolată cu lecitină. Şi în alt sens, cu mentă. :)
RăspundețiȘtergereVai doamna, incercasem ca intrebarea sa sune a la "Va place Brahms?". Atita tot. In alt sens, te rog sa fii cuminte, mai copila.
RăspundețiȘtergereAcum ar fi trebuit s-o spun pe-aia: Cine-a mai văzut copil cuminte şi babă frumoasă?
RăspundețiȘtergereAm spus-o, de fapt. :)
Ok. Piua. Aşa spun copiii. Sau Stop joc. :)