Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

joi, 4 februarie 2010

In the mood for cook






Îmi place să bucătăresc. Momentul în care-mi leg la spate şorţul, e ca un gest ezoteric esenţial, pentru a putea pătrunde într-un spaţiu încărcat de semnificaţii ce pot fi atinse şi folosite: ustensilele şi ingredientele. Mă relaxează mental. Nu mă pot gândi la nimic altceva când gătesc. Decât la mirosul de primăvară al ardeiului corpolent sau suplu, la coaja parfumată de lămâie care-mi intră în mâini sau la morcovii tăiaţi în plus, pentru a-i ronţăi.
Nu prea mănânc cine ştie ce. De obicei, ciugulesc. Dar îmi place să gătesc. Şi să-mi aranjez masa. Ca şi cum m-aş invita de fiecare dată la restaurantul meu personal în care pot să-mi ling degetele, să nu fiu foarte îmbrăcată şi să-mi aleg muzica.
Printre altele, de azi. Mă gândeam dacă nu cumva ar trebui să tai din fundul ouălor umplute, că la cât le-am urmărit, ca să le pot aşeza, începusem să mă suspectez de hărţuire cu pătrunjel şi ardei roşu.
Dintotdeauna am făcut salata boeuf cu piept de pui, poate părea în ciuda nomenclaturii (că boeuf înseamnă vită), dar niciodată n-o fac intenţionat.
O găselniţă când vine vorba de şniţele – pun susan în ou, le dă o savoare aparte, iar susanul este foarte bun pentru stomac. Şniţelele şi omleta sunt singurele concesii pe care le fac, şi foarte rar, pentru că nu mănânc nimic altceva prăjit. Am ani de când n-am mai mâncat cartofi sau carne prăjită. Fac la cuptor, grătar sau fiert.
Crema de zahăr ars este cel mai uşor de făcut desert. O prefer în anotimpul rece, pentru că vara mi se pare prea dulce. Parfumul esenţei de rom şi al vaniliei mă transformă într-o pisică răsfăţată care vine după miros, cu ochii închişi, lingându-şi buzele.

PS:
O piesă pe care mi-o dedică mie, Iza, de fiecare dată când mănâncă la mine şi-mi spune că atunci când se va despărţi de Geo, mă va lua de nevastă, iar eu mă gândesc să-i pun pe furiş piper, în farfurie, ca să le salvez mariajul. :)))

14 comentarii:

  1. Nu mi-e foarte clar daca pui semnul egal intre dragoste si bucatar (love, cook) sau te-ai gindit la gatit (as in 'In the mood to cook').
    Oricum ar fi, pentru ca am renuntat la carne de niste anisori, as fi interesat de desert. Poti sa-mi dai niste detalii despre crema de zahar ars?

    RăspundețiȘtergere
  2. As "In the mood to cook". Era o glumă de-a mea care pleca de la titlul filmului "In the mood for love", un soi de parafrazare haioasă.

    Sigur că da. Se pun 3-4 linguri de zahăr într-o cratiţă mică şi se amestecă pe foc până se caramelizează. Atenţie să nu se ardă zahărul, că devine amărui. Trebuie să fie auriu. Şi se dă la o parte. Apoi se bat într-un vas 4 ouă - albuşuri şi gălbenuşuri - cu 4 linguri de zahăr (câte ouă, atâtea linguri de zahăr, dar eu pun cu una mai puţin, să nu iasă prea dulce, că mai e şi zahărul caramelizat care devine sirop.) Peste ele, se toarnă cam trei sferturi de lapte. Se adaugă o esenţă de rom şi un zahăr vanilat. Se amestecă şi se pun în cratiţa cu zahărul care între timp s-a întărit. Apoi se ia o cratiţă mai mare, se umple cu apă puţin peste jumate şi se pune în ea, cratiţa cu compoziţia. Se bagă împreună la cuptor. Se ţine până se rumeneşte un pic deasupra. Se serveşte rece.
    Reţeta era cu 6 ouă, 6 linguri de zahăr şi un litru de lapte. Eu ţi-am spus pentru 3 persoane. Că nu poţi să mănânci multă. :)
    Poftă bună, Claude!

    RăspundețiȘtergere
  3. Saru-mina boierule!
    Am sa incerc reteta zilele astea. Mai inainte de toate trebuie sa cumpar zahar (de obicei folosesc miere de albine , n-am mai cumparat zahar de mii de ani), apoi rom (prefer sa beau vin, sau anumite beri) si zahar vanilat.
    Cit despre "In the mood for love", e unul dintre filmele mele favorite.
    Danke!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu plăcere.
    Sper să-ţi iasă şi să-ţi placă.
    Şi eu consum tot miere de albine, dar la deserturi, n-am cum să pun miere. În cafea pun câte un cub de zahăr brun şi atât.

    (Acum am lămurit-o şi cu semnul ăla egal. :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. delicios!!!! si eu chiar ma gandeam sa fac zilele astea oua umplute si salata de boeuf dar unde sunt eu nu se gasesc muraturi asa ca trebuie sa fac intai muraturile. si ce bine venita e reteta pentru crema de zahar ars!!! multumesc si eu draga Zvarluga!

    RăspundețiȘtergere
  6. :))) Poftă bună! Să nu creşti niciodată mare.

    Mult timp am primit răspunsul ăsta: Să creşti mare. Mă nemulţumea şi atunci. Aşa că niciodată nu l-am folosit. Şi nici acum.

    RăspundețiȘtergere
  7. :)am facut oua umplute ieri si clatite. azi ma apuc de crema de zahar ars.
    da..pai asta si intentionez sa nu cresc mare !
    te citesc mereu cu placere, sa ai o duminica frumoasa!!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Să-ţi fie de bine atunci.
    Aşa să faci.

    :))Şi tu la fel, ca să-ţi înceapă bine săptămâna.
    Mulţumesc mult. O să mă ocup personal s-o am.

    RăspundețiȘtergere
  9. A venit Craciunul aici la tine!

    Ca noi atunci mancam oua umplute si salata de boeuf. :D

    Si la alte sarbatori ce-i drept numai asta e singura cu zapada. Zdronc un bulgare in fereastra ta. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Pot să-mi fac sărbătoare din orice zi - cu buneţuri. :P

    Bine, bine, hai că ies cu sania. :))

    RăspundețiȘtergere
  11. Ghici cu ce m-a asteptat ieri bursucu'? Desi nu cred ca a citit aici. :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Păi, din cele 4 încercări în imagini, de mai sus, să fie ouăle umplute sau crema de zahăr ars. :) ( se fac mai uşor!)

    Pin, eu sunt sigură că bursucul nu citeşte niciunde, ca să te aştepte aşa cum se cuvine: cu bunătăţi (şi n-o spun datorită imaginii cu tunelul saaau mamei tale severe ca Margareta Pâslaru în Veronica :P).

    RăspundețiȘtergere
  13. Salata de boeuf. :D

    Ouale umplute sunt poate singura mea responsabilitate culinara in afara de prajituri. Crema de zahar ars am vrut eu sa-i fac si sa-l astept, numai ca am uitat cantitatile. Oops! Dar nu-i spune, dupa JO sigur sigur ii facem o surpriza eu si prichindelul. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Pfiii! Sigur a avut vreo răzătoare şmecheră sau ceva bun de tocat, pentru legume şi un mixer pentru maioneză. :P Ha! Eu le-am făcut fără. :) (acu pot căpăta căsuţa aia? e adorabilă!)

    (Vezi mai sus cantităţile.)

    :)))

    RăspundețiȘtergere