Dincolo

Noaptea se înfăşoară ca o draperie albastră cu lumini discrete, umbre şi paşi leneşi.
Îmi place s-o privesc de la geam, de pe când eram copil. Mă fermeca liniştea care se aşternea dintr-odată ca o pătură moale şi pufoasă în care mă cuibăream până la gât. Rămâneam acolo, visând cu ochii deschişi, călătorind în vreo poveste de-a mea până când somnul mă băga în pat, într-un alt vis în care personajele îşi făceau de cap, fără a se mai sinchisi de mine.

Mă strecor prin încăpere, cu picioarele goale, ca să nu mă audă tăcerea, privind pe fereastră oraşul, în aerul răcoros al nopţii. Gândurile mele zâmbesc cald, a primăvară. Ne facem mai uşori de-acum, în anotimpul cel nou şi colorat. Dacă gândurile noastre cele mai grele, ar fi nişte haine, ar fi o uşurare să umblăm goi, în toate anotimpurile, sfidând orice pudibonderie înţolită.

O să rămân cu ochii deschişi, în lumina veiozei şi cu muzica în surdină, citind. Până când somnul mă va închide în coperta îndoită pe la colţuri, a poveştilor ce vin pe drumul vechi.



PS: Are dreptate Verbiaj când zice: iar M83?!, dar şi eu am. :P