Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

sâmbătă, 27 februarie 2010

priviri



De obicei, nu privesc atent corpurile femeilor pe care le întâlnesc când mă întorc de la Bibliotecă, mergând visător pe Calea Victoriei...
Câteodată însă, mă opresc cu privirea asupra unui detaliu ce-mi atrage atenţia (părul foarte lung, braţele albe, rotunde, neverosimil de fragile, linia gleznei fine..., prestanţa feminină ca atare, etc.), concentrându-mă abstract asupra corpului căruia-i aparţine. Abia după ce depăşesc pe purtătoarele acestor calităţi, îmi dau seama că sunt un prost să trec aşa nepăsător pe lângă asemenea exemplare reuşite.
Mă apucă o ciudă mocnită când simt că mă îndrăgostesc brusc, dar femeia aceea splendidă s-a îndepărtat deja, nu-mi mai este aproape şi constat cu regret că nu mai poate fi vorba decât despre o pasiune imaginară.
(Marin Mincu, Intermezzo II)

De obicei, nu privesc atentă corpurile bărbaţilor pe care-i întâlnesc, deşi, de cele mai multe ori nu sunt preocupată de cer sau de nori.
Câteodată însă, mă opresc cu privirea asupra unui detaliu ce-mi atrage atenţia: un surâs mirat, o îndepărtare care vine dintr-o tristeţe pe care aş acoperi-o cu mâinile mele calde, o expresie sobră care îl locuieşte, un anume fel de a-şi purta hainele, de a se mişca. Bărbaţii merg uneori apăsat, alteori absenţi, luând în stăpânire universul sau ignorându-l cum numai ei o pot face.
Însă nu mă pot concentra asupra corpului căruia îi aparţine. În timp ce trecem unul pe lângă celălalt, încerc să asociez detaliul cu o voce, un miros, un gest.
Nu mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc brusc, dar cred că m-aş opri dacă s-ar potrivi detaliul, cu vocea, mirosul sau gestul, ca să-l întreb cât e ceasul şi de ce crede el că l-am oprit când şi eu aveam ceas.
(Zvârluga Bond scrutând)


PS: o piesă de care-mi era tare dor:



aproape de somnul meu edit :) - scuze de intro, aka ţipetele ălora din Rockefeller Plaza, deci bună dimineaţa cu ţipurituri, după cum se aude - da' n-am găsit altă versiune mai bună:

4 comentarii:

  1. Permiteti-mi sa-mi pironesc ochelarii in ochii dumneavoastra de pisica si sa trec pe rosu sedus pe nedrept si contraventional de culoarea lor

    RăspundețiȘtergere
  2. :))))))

    Nu-mi amintesc să vă fi întrebat cât e ceasul, domnule sinucigaş.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hei, Ms Bond, in numele sigurantei rutiere, te rog sa nu mai provoci participantii la trafic cu ale ochiului scrutari. (suna cam pleonastic, da' n-am gasit alta rima :_))

    RăspundețiȘtergere
  4. trafic, în trecere, participanţi, ochi, siguranţă...
    Hei, Claude, ce mai e sigur în ziua de azi? :)

    RăspundețiȘtergere