Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 10 ianuarie 2010

Jurnal



M-am trezit pe la 3.00. noaptea. Am rămas câteva minute în pat, cu ochii deschişi în camera întunecată. Să-mi ascult liniştea. Mi-am dat seama că n-o să mai reuşesc să adorm, pentru că mă simţeam odihnită.
Mi-am pus papucii şi am pornit-o spre bucătărie, încet ca şi cum aş fi ajuns mult mai devreme în gară şi mă aşezasem la o cafea, până venea trenul. Mi-am pregătit cafeaua cu caimac şi am acompaniat-o cu nişte biscuiţi foarte buni, cu unt pe care i-am cumpărat ieri din Kaufland – Coffee-House, Butter Cookies, Lambertz.
Înainte de a adormi, am văzut Lolita (1997). Cartea lui Nabokov o citisem mai demult. Jeremy Irons a jucat magistral. Dar nu ştiu de ce m-a obosit atât de mult, Lolita. Nu jocul actriţei, ci personajul în sine. În ciuda farmecelor ei ispititoare, de nimfetă, mi s-a părut obositoare. Ca oamenii care simt nevoia să vorbească tare, să strige, ca să fie auziţi. Însă îl înţeleg pe Humbert Humbert, doar pentru că-i bărbat.
Am deschis fereastra şi mi-am pus ceaşca de cafea fierbinte, să se mai răcească. M-am gândit la tine că sigur te-ai trezit şi-ţi faci cafeaua în linişte. Afară plouase, aerul era de toamnă rece. Acelaşi gest ne-a servit cafeaua caldă, aşa cum ne place nouă, în linişte. Între o linguriţă cu vârf de cafea şi un cub de zahăr brun, ne-am atins gândurile, adulmecând savoarea tăcerii.
M-am întors în cameră, mi-am aprins veioza şi mi-am continuat Jurnalul unui an prost, al lui J.M. Coetzee, o găselniţă bună cum îi spun de când îl citesc. Un roman scris pe 3 paliere care se pot citi independent, dar se leagă inspirat de fin.
Pe la 6.00, mi-am deschis calculatorul, am intrat pe blog şi m-am bucurat că s-a întors Verbiaj, cu un folder cu muzici pe care l-am downloadat imediat. Curge acum din playlistul meu, în timp ce scriu. Îmi plac mult oamenii care ascultă muzică pe gustul meu. Îmi dau impresia că-s genul de oameni pe care-i ştiu de-o viaţă, oameni pe care nu-mi vine să-i întreb niciodată ce-au mai făcut cât nu ne-am văzut. Pentru că mă bucură simplul fapt că sunt.

Dimineaţa vine ca un tren silenţios, fără întârziere. De această dată, duminică.



PS:
v-am ales 3 piese minunate, din folderul încăpător al lui Verbiaj:





4 comentarii:

  1. coincidenta sau nu, tot coldplay voiam sa pun si eu ca sa fac pofta pentru playlist dar am uitat. si mi-ai adus tu aminte. ce frumos sa ti se aduca aminte lucrurile care iti plac. 2010, promit, o sa fie un an cu muzici la fel de bune, deja au inceput sa se adune.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mult timp am avut la melodia de apel a telefonului, Clocks - Coldplay. Acu am Sex on Fire - Kings of Leon; ştim foarte bine cine mi-a inoculat virusul regilor.

    În ceea ce priveşte promisiunea ta pe 2010, este în-cân-tă-toa-re.

    RăspundețiȘtergere
  3. ce bine va sta, domnisoara, pe malul sting al Tibrului...

    RăspundețiȘtergere
  4. Grazie, signore.

    Mă captase valsul Dunării când m-a surprins fotograful care-i foarte inspirat, recunosc.

    RăspundețiȘtergere