Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 3 ianuarie 2010

clickuri




Mi-am deschis folderul cu filme, să văd Julie and Julia 2009. Cu VLC media player. Preţ de câteva secunde, am privit frumuseţea statuară, Columbia Pictures. Apoi, din partea de sus a monitorului, a coborât o maşină veche. Repeat after me, ok? France 1949. Şi vocea inconfundabilă a lui Meryl Streep: Nous cherchons un bon restaurant français. Tipique et charmant. Nu mi-era deloc foame. Mi-am luat cana cu lapte, am închis cu Stop, am deschis wordul şi winampul.
În săptămâna dinainte de Crăciun, m-am întâlnit la judecătorie, cu un fost vecin din copilărie, Andi. Până prin facultate, am locuit amândoi în acelaşi bloc turn, dar la scări diferite. Apoi eu m-am mutat. Între timp, el a ajuns avocat, s-a însurat şi probabil că are copil - nu l-am mai întrebat asta. Până i-a venit cauza, m-a întrebat ce mai fac şi când am de gând să mă mărit sau să fac copii. I-am mărturisit că n-am de gând să fac vreodată, nici măcar una dintre cele două. Pentru că vreau să fac dragoste la orice oră şi mai ales în toate locurile din casă. Pentru că vreau să scriu la două noaptea şi să ascult muzică sau să citesc la cinci dimineaţa, dacă am chef. Pentru că-mi doresc să stau cu bărbatul pe care-l iubesc, într-o locuinţă caldă şi mică, să călătorim, să ne răsfăţăm groaznic de mult în viaţa asta, că din ailaltă nu s-a mai întors nimeni, ca să ne spună impresii. Desigur, pentru că-s o egoistă şi pentru că nu am nicio treabă cu rândul lumii ăsteia. Mi-a spus că mă invidiază şi că el nu mai poate să doarmă nopţile. I-am urat toate cele bune şi somn uşor. A avut o pledoarie convingătoare pentru cauza altcuiva.
Nici când eram în liceu, nu m-au încântat rochiile de mireasă din vitrine. La câteva nunţi, de-abia m-am dus, doar pentru a fi lângă nişte oameni care înseamnă ceva pentru mine. Însă la toate am ieşit strategic, exact înainte de a se arunca buchetul.
Nu mi-am dorit niciodată să fiu mamă. Îmi plac şi mă plac foarte mult, copiii altora, mi-e suficient. Nu simt că m-aş împlini dacă aş naşte. Nu prea m-au convins astea: să las ceva în urmă, să trăiesc prin/pentru copii, să-i văd crescând. Eu mă împlinesc trăind aşa cum îmi doresc. Alegerea îmi aparţine.
Uneori aş vrea să întâlnesc mai mulţi oameni senini, liniştiţi şi sinceri cu ei care au ales ce şi-au dorit şi care pot alege oricând şi-o doresc. M-aş uita la ei ca la un monitor imens cu diagonală de cer albastru. Aş da dublu click pe unul dintre cele mai frumoase cuvinte: libertate.

4 comentarii: