marți, 15 decembrie 2009

Sărbătorilor de iarnă, cu afecţiune




Acum câteva zile, am fost să-mi cumpăr nişte fructe şi iaurt din Kaufland. Am făcut imprudenţa de a ajunge după ora 17.00. Am prins o aglomeraţie teribilă. Oameni care-şi umpleau cărucioarele alea mari, cu pachete peste pachete, că vine Crăciunul. De parcă până acum ar fi fost morţi de foame şi brusc s-ar fi trezit la viaţă, cu poftă de mâncare. Mult, de toate, că asta e cel mai important, nu?

Azi mă uitam la o poză cu unul dintre Crăciunurile vechi – cu Laurenţiu, verişorul meu mai mic. Mi-am amintit bradul artificial ponosit pe care l-am împodobit ani de zile, vechea instalaţie cu steluţe colorate pe care o priveam în toiul nopţii, cu picioarele strânse sub mine, învelitorile argintii şi galbene rămase goale pe crengi, pentru că le furasem bomboanele. Trenul ăla din tablă pe care-l primise Laurenţiu, cărţile mele cu poveşti, şahul şi costumaşele noastre, al meu gri, al lui verde...
- Dragă, eu fac bradul într-o singură culoare, că aşa se poartă acum, am auzit o cucoană care întorcea un ibric pe toate părţile, ca să se convingă că nu-i farfurie, cred.

Îmi amintesc foarte bine cât de strâns îl ţineam de mână ca şi cum aş fi vrut să-l asigur că lângă mine era în siguranţă. Eu eram cea mare. Pe atunci credeam că eu pot avea grijă de oamenii pe care-i iubesc. Că nu pot păţi nimic rău, dacă sunt lângă ei. Ei bine, pe atunci aveam şi păstrungă, acum nu mai am.

Nu contează cum se poartă zilele astea. Important e să le simţi că-ţi vin bine.


6 comentarii:

  1. Hm. Credeam ca am pus un comentariu aici. Intrebasem ce inseamna pastrunga.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum vad. Cere aprobare. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. "Păstrungă" înseamnă un pic de spaţiu între cei doi dinţi mari, de sus. N-are nicio legătură cu "păstrugă". :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Hm. La noi i se zice strungarita. :) Dar cum poate disparea?

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, sau strungăreaţă.
    S-au schimbat dinţii, cred. Se presupune că am crescut. :))

    RăspundețiȘtergere