joi, 19 noiembrie 2009

O dragoste mai veche

Haruki Murakami nu este o modă. Pentru că nu se asortează de nicio culoare cu vocea blazată din spatele telefonului mobil care mai găseşte un minimum de entuziasm pe care să-l valorifice într-o discuţie importantă despre spectaculoasele reduceri – la orice, în afară de cărţi. Haruki nu este trendy şi nici cool.
Nu-l citeşti, pentru că ţi s-a oprit privirea pe criticile avizate, care de foarte multe ori ne manipulează cu nonşalanţă. L-am luat că, uite ce zice The Times! Sau New Yorker! Să-l mai menţionez pe Jay McInerney? (who the fuck is this one! Neeevermind! I’ve got google!) Dacă ei nu ştiu, atunci, cine?
Dacă-l răsfoieşti într-o librărie, nu te mai poţi opri. Dai câteva pagini şi, surprinzând zâmbetul vânzătoarei, mai strâmt, pentru că se apropie ora închiderii, te cauţi instantaneu în buzunare, de bani. Pentru că îţi vine să-l iei acasă.
După ce am citit Pădurea norvegiană am vrut să mă conving că nu a fost scrisă într-unul dintre momentele în care chakrele au fost at theirs best. Şi am terminat: Iubita mea, Sputnik, La sud de graniţă, la vest de soare, În căutarea oii fantastice, Cronica păsării-arc, culegerile de proză scurtă: După cutremur, Elefantul a dispărut, Salcia oarbă, fata adormită. De-abia m-am putut desprinde din Dans, Dans, Dans şi mi-am testat fidelitatea pentru un bărbat, începând şi terminând concediul de vară, alături de Kafka pe malul mării. Ultima carte citită este romanul În noapte.
De ce m-am îndrăgostit de cărţile lui Haruki.
Pentru că formaţiile rock au nume tâmpite ca Genesis, Police, Adam and Ants, Human League. Pentru că tristeţea lor zâmbeşte sublim şi conştientizezi că ai avut-o dintotdeauna. Doar că acum poţi să-i întorci zâmbetul şi să-i porţi de grijă - ai fi pierdut fără ea. Pentru că deszăpezirea culturală trebuie făcută în orice anotimp şi mai ales des. Pentru că atunci când eşti rănit, porţi insignă Keith Haring. Pentru că a avea corectitudine la capitolul sex, înseamnă a avea mai mult succes ca muşchi de pământ. Pentru că simţi adâncimea serilor de vară. Pentru că timpul şi spaţiul o iau razna. Pentru că atunci când vrei să-ţi duci mâna la ochelari, citeşti că tocmai ai făcut-o. Pentru că atunci când îţi apare afişat pe monitorul interior: Răspuns imposibil din pricina informaţiilor insuficiente. Apăsaţi tasta Delete - trebuie să te iei după Omul Oaie: Tu trebuie să dansezi cât ţine muzica. Pricepi ce-ţi spun? Dansează mai departe, fără să te opreşti. Nu te întreba de ce, nu te gândi ce sens are. Dacă începi să te gândeşti la lucrurile astea, ţi se opresc picioarele... Trebuie doar să dansezi... Aşa că dansează. Dansează cât ţine muzica.


PS:
Această postare este una reloaded, pentru că mi-a venit iar poftă, de cărţile niponului. Aşa că voi pune masa, de îndată.

4 comentarii:

  1. "deszapezire culturala" , omul oaie, "informatii insuficiente" , "kafka pe malul marii " , iubirea pina la uitarea de sine , disperare ...
    toate mi-au taiat respiratia si m-au trait cind am citit murakami... cinica cum sint n-am crezut ca mai vibrez la romane de dragoste . m-a fascinat pur si simplu . am crezut ca am cazut in desuet ... ca m-am timpit ...
    da si pe mine m-au locuit cartile lui murakami multa vreme dupa ce le-am citit.

    RăspundețiȘtergere
  2. kafka pe malul marii mi s-a parut un titlu foarte inspirat, straniu...m-a atras, recunosc...nu am citit inca murakami dar am vazut citeva note entuziaste dupa lecturi...(eu zic sa ne scaldam in platitudni, entuziasme si zimbete de incurajare cit avem chef)

    RăspundețiȘtergere
  3. "Kafka pe malul mării" este un roman inspirat şi straniu. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Lol, mi-a plăcut cum ai spus că te-au locuit cărţile lui Murakami. Imaginea fiecăruia, de cameră locuită de cărţi, este foarte inspirată.

    RăspundețiȘtergere