Flancată de cei doi cavaleri, Victor şi Răzvan, am pătruns în hruba castelului. Ne-am prăvălit în jilţuri, nestingheriţi, ei – fără grija armurilor, iar eu fără a-mi boţi dantela rochiei, în blugi fiind.
Domniţa de serviciu ne-a strecurat sfioasă, de sub mânecile largi ale rochiei, meniurile.
Bărbaţii şi-au scos telefoanele şi le-au închis, ucigând cu o sclipire în ochi, aproape merlinească, şansele de a fi salvate ale celorlalte domniţe care-s foarte multe şi desigur că se află în primejdie, precum şi eventualele sarcini ale regelui, pardon, şefului, sub deviza simplă: Şi eroii mănâncă!
Venisem pentru a ne sărbători triumful luptei pentru existenţa de zi cu zi, dimineaţă şi chiar noapte, cum altfel, dacă nu cu udătură şi din pocale. Bărbaţilor li s-a făcut foame şi într-o manieră cavalerească, asta implică eleganţă, atenţie şi grijă sporită - din cele mai vechi timpuri, foarte rar azi - au comandat şi pentru mine, meniul zilei. Mi-a fost greu să înfrunt cele trei feluri: ciorba de perişoare, piureul cu şniţel şi clătita împăturită ca un şerveţel dulce şi pufos. Dar, am dus asediul până la capătul burţii, totuşi, lăsând în viaţă, primul fel.
Oricât de mult s-a fâţâit Mary cea sângeroasă prin faţa bărbaţilor, muşcându-şi până la sânge, buzele roşii, oricât de mult şi-a zăngănit paloşul prin faţa ochelarilor mei, Licoarea Cruciaţilor, noi am rămas credincioşi setei şi reclamei. Prin urmare, am ciocnit pocalele umplute cu Carlsberg şi cântecul amintirilor din viitor, al vocilor de la masa rotundă, a făcut să bubuie hruba: I love you, baby and if it’s quite alright, / I need you, baby, to warm a lonely night, / I love you, baby, trust in me when I say it!
În tot acest timp, Arthur şi-a făcut de lucru cu Excalibur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu