Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

vineri, 16 octombrie 2009

A avea sau a nu avea sertar



El şi ea trăiau de câţiva ani împreună. Se iubeau mult şi se înţelegeau foarte bine. Singura pretenţie pe care el a exprimat-o sub formă de dorinţă, de când s-au mutat împreună, a fost sertarul închis, din dormitorul lor. Ea a acceptat. Sertarul era unul obişnuit, de culoare maro. Pentru că avea încredere totală în ea, el i-a lăsat cheia la îndemână, pe capul patului.
Într-o zi el a sunat de la serviciu, s-o anunţe că mai întârzie. Avea un şef tâmpit care-i ţinea după program, de multe ori. Ea l-a asigurat că tocmai ajunsese şi că nu era nicio problemă - o să mănânce când ajunge el acasă, pentru că mai ciugulise câte ceva, pe la birou. A pornit muzica, a făcut câţiva paşi prin cameră. Şi-a scos pantofii, fusta, bluza şi a îmbrăcat o rochie subţire, de casă. Apoi s-a întins în pat. După o jumătate de oră, s-a ridicat, a luat cheia de pe capul patului şi s-a îndreptat spre sertar.
El a intrat uşor, cu braţul plin de crizanteme. Era bucuros că reuşise să termine treaba, mult mai devreme. Nici nu s-a mai descălţat. A deschis încet, uşa dormitorului.
Ea a învârtit cheia şi a tras sertarul. Sertarul era unul obişnuit, de culoare maro. Gol.


6 comentarii: