Avertisment: Femeia care aştepta – Andreï Makine

Vă propun cartea lui Makine, ca pe un avertisment: aşteptarea duce la irosire!
După ce am terminat cartea, am avut în faţă, imaginea trenului care opreşte o singură dată, în gară. N-am de gând să-l pierd vreodată, din neatenţie, oboseală sau teamă.
De fapt, toate femeile aşteaptă aşa, viaţa întreagă, am formulat eu cu stângăcie. Toate femeile, din toate ţările şi din toate timpurile. Aşteaptă un bărbat care trebuie să apară acolo, la capătul drumului, în această transparenţă a apusului. Un bărbat cu privirea hotărâtă şi gravă, venind de mai departe decât moartea, spre o femeie care a sperat necontenit.
Imediat mi-a venit gândul că, dacă acest citat ar fi început cu: De fapt, toţi bărbaţii aşteaptă aşa, viaţa întreagă..., scriitorul romanului ar fi devenit scriitoarea romanului. Iată de ce în declinarea mea personală, literatura e de genul androgin ca şi viaţa. (digresiune sentimentală - amintire dragă: Puţină gramatică sufletească de Zvârluga, după Puţină gramatică a lui Al. Graur. :)))
Portretul protagonistei romanului - al Verei, se conturează acumulând treptat, detalii care-l fac enigmatic şi contradictoriu. Lumea ei, în care pătrunde tânărul narator, este cea de la începuturi. Bărbatul se mişcă lent, într-un timp amorţit în care sacrul are limpezimi adânci, discrete. Pe alocuri proza devine poetică: Zborul rapid al norilor făcea din această zi o alternanţă sincopată de apusuri şi răsărituri, de scânteieri primăvăratice şi adumbriri de toamnă.
Destinul creatorului – citeşte poetului - vine dintr-un vers în metru antic: suferinţa naşte artă care continuă să se scrie de-a lungul timpului, în multe feluri, uneori în alb, alteori în proză: Să ştii că atunci când nu există o gheretă de santinelă sau o spânzurătoare la orizont, poetul se îmburghezeşte... Să vezi tu dacă în Occident, n-o să dau în impotenţă poetică...
Sunt câteva pasaje în acest roman, în care am avut sentimentul acela. Pe care nu-l am atunci când mă trezesc într-o dimineaţă de luni, ca să mă duc la serviciu. Sau în autobuzul plin de izuri care goneşte prin oraşul prăfos. Sentimentul nechemat, pentru care te deschizi larg, ca să se poată cuibări.