Dintotdeauna mi-am dorit un şal din caşmir – pentru asemenea nopţi friguroase (şi, pentru că tocmai am scris-o, aş mai vrea şi un caleidoscop, dacă se poate, ca să-mi rotesc gândurile printre stele. :))) Presupun că nu e nevoie să merg tocmai până-n Himalaya, ca să fiu învelită şi să-mi fie cald. Deşi aş merge. Îmi place cuvântul ăsta: caşmir. E moale, cald şi încăpător.
Îmi pregătesc o cană cu vin fiert. Ritualul: cana zâmbeşte iniţiată - rotundă şi roşie. Numai dacă vinul e aspru, îi pun un pic de miere, împing două felii de măr, strecor un vârf îndrăzneţ de scorţişoară şi câteva bobiţe de cardamon. Deci, am vin, caşmir. E deja cald. Despre cartea lui Nabokov, voiam să vă spun.
Încep cu întrebarea lui Van: Apropo, licuricii te ard când se izbesc de tine?
Este atât de frumos jocul, încât m-am prins în el, fără a mai aştepta vreun răspuns.
Romanul acesta, o cronică de familie – cum l-a numit Nabokov - este o Vaniada, unde termenul înseamnă dragostea dintre Van şi Ada, încâlcită în Textura Timpului. Timpul care este doar trecut şi prezent, pentru că A fi înseamnă să ştii că ai fost şi eşti.
Imaginaţia şi ludicul nasc un eros care stârneşte şi seduce.
Buzele lor semănau în mod absurd prin stil, nuanţă şi ţesut... Necontenit, constant, cu gingăşie, Van îşi atingea uşor buzele de buzele ei, aţâţând floarea lor fierbinte, înainte şi înapoi, dreapta, stânga, viaţă, moarte...
Existau şi alte săruturi: Aş vrea să gust, a spus el, interiorul gurii tale. Doamne, ce-aş mai vrea să fiu un Gulliver pitic şi să explorez peştera aia!
Pot să-ţi împrumut limba mea!, a spus ea şi aşa a făcut.
O căpşună mare, fiartă, încă foarte caldă. A sorbit-o cât a putut de tare... Bărbiile li s-au udat complet. Batista, a spus ea şi şi-a strecurat mâna cu naturaleţe în buzunarul pantalonului lui, dar şi-a retras-o rapid şi l-a pus pe el să i-o dea. Fără comentarii.
Umorul subţire trădează prezenţa prozatorului-regizor din semiîntunericul fundalului, care nu s-a aşezat confortabil, pentru că are de adus vreun pistol, de îndreptat vreo pălărie elegantă sau de potrivit cuvinte cu gesturi: Beligeranţii au găsit un luminiş convenabil şi, cu pistolul în mână, s-au înfruntat de la o distanţă de vreo 30 de paşi în genul de luptă individuală descrisă de majoritatea romancierilor ruşi şi, practic de către toţi romancierii ruşi de stirpe nobilă.
Dacă vi s-a făcut poftă de profiterol – mie, daa! - vă informez că Adevăratul profiterol (cu un l foarte moale) al ruşilor..., făcut înainte de 1700, constă din pufuleţi mai mari, îmbrăcaţi în ciocolată mai cremoasă decât acele profit rolls întunecate şi anemice servite în restaurantele europene.
Adevărul umblă cu nonşalanţă, nud:
Vechile noastre iubiri sunt cadavre sau neveste. Vechile noastre mâhniri sunt virgine sau sunt curve.
La 94 de ani, lui Van îi plăcea să reconstituie vara în care s-a îndrăgostit de Ada. Otsebiatina (contribuţia noastră personală) îi place amintirii.
Dragostea lor, cu câteva kilograme în plus, grizonată şi cu morfină, devine ceasul cel mai precis. Doresc să examinez esenţa timpului, nu scurgerea lui, fiindcă nu cred că esenţa lui poate fi redusă la scurgerea lui. Eu vreau să dezmierd Timpul.
Ada, arborii, Ardisul, ardoarea sunt dezmierdarea Timpului.
Ştiu că alţii mor, dar nu e relevant pentru cazul nostru. Dă-l afară din sală. Cine a spus că eu o să mor?
:)
RăspundețiȘtergereA, da! :)
RăspundețiȘtergere