luni, 2 iulie 2012

Alte tăceri, aceleaşi încăperi



       Pe înserate am urmărit cu privirea, un copil cu trotineta, în parc. Se comporta de parcă nu ar mai fi existat nimic altceva în afara lui şi a trotinetei. Mă gândesc uneori că poate avem nevoie de o trotinetă, ca să intrăm în viaţa noastră.
     
 Nu pot să stau în picioare şi să privesc apa, prea mult timp. Simt că ameţesc. Mă aşez, ca să mă poată văluri.

 Tămâioasă de Cotnari, migdale coapte şi Opiniile unui clovn - un fel de fericire simplă

Sentimentul că suntem oameni-mozaic. Bucăţile din noi ne risipesc adunându-ne într-un zbor de suflet straniu. 
       
 Îmi plac mult câinii. Dacă voi locui vreodată la casă, voi avea unul. Să-i zic şoptit: hai şi să bat uşurel pe picior, iar el să vină cu tăcerea lui caldă.

       
  Porumb copt. Copilărie murdară de negreală, pe la gură şi pe mâini

         
 Mă gândeam că sunt câţiva oameni care au trecut prin mine ca şi cum nu mi-ar fi venit niciodată. Imaginea unor camere goale în care s-a făcut atât de bine curat, încât n-a mai rămas nici măcar o cută a pernei care să mărturisească.
Mi-ar plăcea să-mi intri ca şi cum ai fi de-al casei. 

  

4 comentarii: