vineri, 8 iunie 2012

Neaşteptări


            
          Te-am visat azi-noapte. 
Erai foarte frumoasă, aşa cum eşti tu mereu pentru mine. 
Te iubesc cel mai mult şi mi-e dor de tine, dar nu recunosc nimic. 
Vin vineri.
Doar pentru ea mă mai întorc şi m-aş mai întoarce oricând simt nevoia, în oraşul în care m-a născut. Maică-mea. M-a aşteptat cu tei pus la uscat în cameră, pe cutia mea de şah şi crini în vază. Ştie ea să-mi dea mat în câteva emoţii simple şi curate pe care le primesc cu îngăduinţa unui chiţibuşar sentimental.

Azi n-am avut chef să ascult muzică şi nici să citesc nimic, în tren. Am vrut doar să (mă) ascult. Aproape de mine, pe diagonală, un bătrân care probabil că suferise un accident cerebral. Ca şi bunicul meu. Simţeam că nu mă mai puteam desprinde. Acelaşi tip de valiză veche din care-i ieşea un colţ de rufă, mişcările lui automate, degetele care-i deschideau exact doi nasturi de la cămaşă, pentru a-şi scoate de sub ea, un portofel jerpelit. Când m-a fixat câteva clipe, mi s-au înmuiat ochii.   
Ce-ţi spune unul dintre morţii tăi 
cei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi...
Aş fi vrut să văd maci buimaci de orice lanuri elanuri

[La 2 luni după ce a murit bunicu-meu, a murit şi bunică-mea. La sfârşitul primei ierni de după moartea ei, m-a oprit o bătrână mărunţică, să mă roage să cumpăr ghiocei. I-am cumpărat pe toţi şi când am ajuns acasă, nu mă mai puteam opri din plâns. M-am mirat cum de nu se face primăvară cu atâta sare.]

Bătrânul din tren. Bunicul meu. Aerul rece dintr-odată. Aripile păsării albastre din K-Pax
Dacă m-aş înţepa în asemenea momente, mi-ar curge melancolia şiroaie. Apele ar creşte. Umflându-li-se piepturile, oamenii ar cădea în genunchi. S-ar mai putea crede şi aşa. Când nu te îneacă de tot.
L-am urmărit pe bătrân şi când a coborât din tren. L-a aşteptat un domn care l-a îmbrăţişat şi i-a luat bagajul. M-am liniştit şi m-am bucurat.

[Le aşteptăm şi pe fete, i-ar fi zis bunicu-meu, bunică-mii, mestecându-şi mămăliga răbdării ardeleneşti, sub privirile iuţi olteneşti, cu şorţ subţire la mijoc.]


            Nici nu mai ştiu de când m-am obişnuit să nu mă mai aştepte nimeni în gară.
Nici nu mai ştiu de când m-am obişnuit să nu mă mai aştept.

2 comentarii: