Viniluri, tandreţuri

În dimineaţa asta, pe când urmăream cu inima şi cu ochelari nostalgici, fâlfâirea romantică a unor rufe dintr-un balcon alăturat, m-a îmbrăţişat brusc imaginea vechiului pick-up. M-a cuprins drăgăstos, dar şi puternic, încât, ca să nu cad degrabă într-un mp3 şi să-mi vatăm vreun unplugged, am simţit nevoia să mă rezem de plăcile alea, că pe atunci nu le ziceam discuri.

Ba ABBA, Les BeatLes :), Boney M Rasputin şi tipa aia cu nume pe care-l zic şi acum, doar în gând, ca să nu-l pronunţ greşit, Gigliola Cinquetti.

Gigliola Cinquetti, Vole petite hirondelle

Astea erau ale maică-mii.

Cam pe vremea bucătarului de pe vegeta sârbească şi a gumei Baltazar, taică-meu făcuse rost de pe la băieţii lui, de un disc cu Lepa Brena, genul lui de bunăciune şi mă tot îmbia cu el, de fiecare dată când i se părea că aş fi disponibilă, şi anume, când plecam puţin din cartea de poveşti, ca să intru în acuarele sau când ieşeam cu stropitoarea mea albastră,  prin balcon.

Lepa Brena, Luda za tobom

Oare de ce nu mă mai miră că ai mei n-au rămas împreună? :) Glumesc (Lepa sună chiar mişto!, chiar mă fâţâi un pic pe-aici şi pe bune că-nţeleg tot ce-mi zice după cum mă priveşte), dar zău, că nu m-am putut abţine. Aş putea spune că s-au despărţit din cauza muzicii, dacă totul n-ar fi tăcere. Nu se mai auzeau deloc, unul pe celălalt, pentru că nu se mai ascultau. Oamenii se potrivesc la suflet fără să şi-l ajusteze sau nu se potrivesc deloc. Aşa cred eu.

Discurile i le-am dăruit unui vecin mult mai mare decât mine când ne-am mutat şi-mi amintesc foarte bine cum sub ochii mei, le-a atins aşa cum numai un bărbat poate atinge părul femeii iubite. Cu uimire, blândeţe şi sfială, ca pe o ceaţă înmiresmată care-ţi pătrunde printre degete şi se destramă cald sub răsăritul buzelor, pentru a ţi se prinde uşor de obraji.

De-asta i le-am şi dat lui.