Des ferecate

Lipăiam pe înserate în ploaie. Ca şi cum Gene Kelly

Şi-mi spuneam că uite, nu trec prin viaţă ca o gâscă. 

Mă ud al naibii. 

Şi aş putea s-o dau în pornişaguri. 

Bour eşti.

Lipăiam pe înserate în ploaie. Ca şi cum Martin Page

Ploaia poartă în sine genele copilăriei. Când eram mici, ne stropeam cu furtunul, ţopăiam în bălţi şi ne băteam cu apă. Desigur, întrucât se pare că suntem oameni mari, o facem pe supăraţii atunci când, din falsă stângăcie, călcăm într-o băltoacă. Adevărul e că ne încântă împroşcăturile. Nu-i nimic dacă ne murdărim pe pantaloni sau pe şosete. Copilăria cade din ceruri. În taină, ne îngăduim să fim nişte îngălaţi.

Când eram foarte mică, bunicii obişnuiau să mă ia şi pe mine cu ei, în staţiune. Aveam valijoara mea a cărei cheiţă o ţineam pe un şiret furat de la un pantof de-al maică-mii. În noaptea dinaintea plecării, o scoteam de la gât, o puneam în palmă, o priveam îndelung, apoi o aşezam în buzunărelul rochiţei lângă şervetul caramelelor învelite în secret.

Şi pentru noi erau geamantanele înţesate de fluturi, 

ar zice fără asemuire de frumos, Naum. 

Aş vrea să-mi citeşti 

din Naum

într-o zi

 ca şi când am pleca 

dintr-o noapte.

 

Cineva aruncase o ţigară într-o baltă. Altcineva, o frunză. Cine-o fi fost copacul care şi-a fumat anotimpul?

Circadian Eyes, We Felt Time Pass

 

Tu cum îţi închizi buzele? 

Cu o pleoapă

un gând
sau

  cu timpul?

Me2, U2: With or Without You