Lipăiam pe înserate în ploaie. Ca şi cum Gene Kelly
Mă ud
al naibii.
Şi aş putea s-o dau în pornişaguri.
Bour eşti.
Lipăiam pe înserate în ploaie. Ca şi cum Martin Page
Ploaia poartă în sine genele copilăriei. Când eram
mici, ne stropeam cu furtunul, ţopăiam în bălţi şi ne băteam cu apă. Desigur,
întrucât se pare că suntem oameni mari, o facem pe supăraţii atunci când, din
falsă stângăcie, călcăm într-o băltoacă. Adevărul e că ne încântă
împroşcăturile. Nu-i nimic dacă ne murdărim pe pantaloni sau pe şosete.
Copilăria cade din ceruri. În taină, ne îngăduim să fim nişte îngălaţi.
Când eram foarte mică, bunicii obişnuiau să mă ia şi pe mine
cu ei, în staţiune. Aveam valijoara mea a cărei cheiţă o ţineam pe un şiret
furat de la un pantof de-al maică-mii. În noaptea dinaintea plecării, o scoteam
de la gât, o puneam în palmă,
o priveam îndelung, apoi o aşezam
în buzunărelul rochiţei lângă şervetul caramelelor învelite în secret.
Şi pentru noi erau geamantanele înţesate de fluturi,
ar zice
fără asemuire de frumos, Naum.
Aş vrea să-mi citeşti
din Naum
într-o zi
ca şi când am pleca
dintr-o
noapte.
Cineva aruncase o ţigară într-o baltă. Altcineva, o frunză. Cine-o fi fost copacul care şi-a fumat anotimpul?
Tu cum îţi închizi buzele?
Cu o pleoapă
un gând
sau
sau
cu
timpul?
"Cand eram foarte mic(a)", aveam in curte o cada mare din tabla cositorita. Cum dadea caldura in iunie, toata ziua o bateam pe mama la cap sa ne umple, mie si varului meu, cada cu apa. Asteptam cu nerabdare sa se incalzeasca, si apoi sa te tii balaceala. Mai simt si acum caldura si mirosul tablei incinse.
RăspundețiȘtergereNu mai e mult până-n iunie. :)
RăspundețiȘtergereHm, ce ghinion ca nu toate lucrurile revin precum lunile anului! :(
RăspundețiȘtergereci o pleoapă, desigur cu timpul :)
RăspundețiȘtergereCe fain.
RăspundețiȘtergere