Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

miercuri, 16 mai 2012

Des ferecate



Lipăiam pe înserate în ploaie. Ca şi cum Gene Kelly

Şi-mi spuneam că uite, nu trec prin viaţă ca o gâscă. 
Mă ud al naibii. 
Şi aş putea s-o dau în pornişaguri. 
Bour eşti.


Lipăiam pe înserate în ploaie. Ca şi cum Martin Page
Ploaia poartă în sine genele copilăriei. Când eram mici, ne stropeam cu furtunul, ţopăiam în bălţi şi ne băteam cu apă. Desigur, întrucât se pare că suntem oameni mari, o facem pe supăraţii atunci când, din falsă stângăcie, călcăm într-o băltoacă. Adevărul e că ne încântă împroşcăturile. Nu-i nimic dacă ne murdărim pe pantaloni sau pe şosete. Copilăria cade din ceruri. În taină, ne îngăduim să fim nişte îngălaţi.

Când eram foarte mică, bunicii obişnuiau să mă ia şi pe mine cu ei, în staţiune. Aveam valijoara mea a cărei cheiţă o ţineam pe un şiret furat de la un pantof de-al maică-mii. În noaptea dinaintea plecării, o scoteam de la gât, o puneam în palmă, o priveam îndelung, apoi o aşezam în buzunărelul rochiţei lângă şervetul caramelelor învelite în secret.

Şi pentru noi erau geamantanele înţesate de fluturi, 
ar zice fără asemuire de frumos, Naum. 
Aş vrea să-mi citeşti 
din Naum
într-o zi
 ca şi când am pleca 
dintr-o noapte.

 
Cineva aruncase o ţigară într-o baltă. Altcineva, o frunză. Cine-o fi fost copacul care şi-a fumat anotimpul?


 
Tu cum îţi închizi buzele? 
Cu o pleoapă
un gând
sau
  cu timpul?

5 comentarii:

  1. "Cand eram foarte mic(a)", aveam in curte o cada mare din tabla cositorita. Cum dadea caldura in iunie, toata ziua o bateam pe mama la cap sa ne umple, mie si varului meu, cada cu apa. Asteptam cu nerabdare sa se incalzeasca, si apoi sa te tii balaceala. Mai simt si acum caldura si mirosul tablei incinse.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hm, ce ghinion ca nu toate lucrurile revin precum lunile anului! :(

    RăspundețiȘtergere
  3. ci o pleoapă, desigur cu timpul :)

    RăspundețiȘtergere