miercuri, 2 mai 2012

3 cu 4 foi


*
Simigerie
Nu ştiu de ce la mine, cuvântul ăsta se îmbracă-n iminei de saftian, se-ncalţă în botforii lui Muc cel Mic şi-o apucă spre dugheana turcului de la care-mi cumpăra bunicu-meu, bragă şi halviţă.
  - neapărat pe un covor fermecat:  Akrabu, Dreaming


Mi-era dor de covrigii cu stafide sau cu măsline din Bucureşti, dintr-o anumită staţie de metrou pe care nici nu ştiu cum o cheamă, când am descoperit Simigeria din oraşul meu. Le-am făcut safteaua şi cu unul cu vişine.


 ***
Tu vei purta trifoi cu 4 foi la reverul tricoului, iar eu, liliac mov cu 5 petale la cingătoare. Ne vom găsi, pentru că vom avea noroc. 

 
**
Adevărul e că aici, la mare, totul se simplifică. Dispar miile de lucruri mărunte care-mi îmbâcsesc ziua în Bucureşti. Dintr-odată redescopăr că esenţiale sunt doar viaţa, iubirea şi moartea. Restul e spectacol. Alergătură. Amăgire.
(Octavian Paler, Jurnal la mare)
Despre singurătăţile din faţa scrisului, zice el. Uneori parcă mai încercăm şi noi marea cu degetele mâinilor, ancorându-ne într-o plutire, zic şi eu.

****

4 comentarii:

  1. Oare de ce nici bine nu am apucat sa iti citesc articolul ca m-a si apucat o salivare abundenta? ;)) Ah da, de la covrigii aia... Uite ca eu cu stafide n-am gasit, insa undeva prin Timisoara gasisem la un moment dat covrigi cu masline, cu ciuperci si cu cabanos.
    Apoi mi-am luat gandul de la covrigi si mi-am amintit cum acum cateva luni inca mai descopeream nisip prin buzunarele unor vechi blugi (dupa 3 ani de cand n-am mai calcat pe la mare). :D

    P.S.: De-ar sti lumea ca "marea" asta e asa aproape, si totusi atat de inaccesibila... Pentru o clipa o putem atinge chiar si din mijlocul asfaltului, pentru ca in secunda urmatoare sa se gaseasca tampitul care sa ne dea peste maini.

    RăspundețiȘtergere
  2. Covrigii cu stafide sunt un pic dulci-aromaţi şi au nişte impresii din aluatul de cozonac. Aşteptarea, creşterea, rumenirea. :)

    Nici eu n-am mai călcat prin nisip, de ceva timp, dar am o scoică în piept care mă mai vălureşte uneori însorit şi desculţ, alteori răcoros cu pescăruşi din când în gând, apoi îmi urcă în ureche şi eu o ascult vreme de un zbor.

    Mare cât vezi cu ochii. Şi noi ne ţinem mâinile la vedere, cu/vântul înainte.

    RăspundețiȘtergere
  3. uai, "simigerie"! prima simigerie in care am pasit vreodata era in Tulcea, prin '87, asa - eram mica, dar tot imi amintesc cum priveam fascinata cum fierbeau covrigii spalaciti ca niste limacsi in cuvele alea uriase si cum se rumeneneau minunat in cuptoarele de caramida. si ii mancam apoi cu iaurt spumos sau cu braga. :)
    bine ca mama s-a mutat in alt oras dunarean cu bragarii, la Galati- asa, cat sa-mi fie azi dor de sa ma usuc. numai tu esti de vina! :)
    noroc ca acum locuiesc pe maluo marii, fie ea si rece si neprimitoare - mare este, la fel de frumos suna si miroase! vino pe aici, sa te adapi din frumusete. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Greiere, să-ţi mai zic de "Spuma dimineţilor noastre" care-ţi rămâne pe buzele crăpate de dor, uşor sărat? :P Neah, mai bine să-i dăm cu strugurel, ca să-ţi treacă. :)

    Frumos mulţămescu-ţi pentru invitaţiune.

    RăspundețiȘtergere