luni, 12 martie 2012

Întredeschise

Azi-dimineaţă aş fi avut chef să rămân în pat mai mult. Plouase toată noaptea şi era înnorat. Mi-era cald şi linişte ca într-un alint şoptit în gând. Mă chiteam paradoxal pe o diagonală lent răsucită cu tendinţă de cuibărire?! Da.
Până la urmă, m-am trezit făcându-mi un ceai şi privind pe fereastră - senzaţia unei dimineţi de toamnă rătăcită într-o nedumerită primăvară cu fular la zambilă.
Din cauza mirosului ploii, am vorbit puţin cu mine, în chinezeşte şi cel mai mult în cană, cam aşa:
când plouă în Shanghai
cingătorile femeilor
strâng streşinile pagodelor
în cheongsamuri din mătase fluidă

ca nişte pleoape
umbrelele ascund
melancolia evantaielor
– Maid in China


Mai târziu, într-o vizită, am mâncat o prăjitură de casă - îi zic repede cum se numeşte, până nu pleacă din staţie: metrou. Pe scurt: mi-a deschis uşile endorfinelor, mi-a urcat tocmai în spatele ochilor şi mi-a coborât minunat din cerul gurii. Reformulez: am început muşcând dintr-un fel de chec bicolor, pufos şi aromat, m-am împotmolit de prea bună nevoie într-o cremă cu lapte şi vanilie şi am terminat cu ciocolată pe buze.
N-am folosit nicio cartelă, decât nişte felii.


M-am întâlnit cu o fostă vecină, din turnul în care am locuit foarte mulţi ani. Uimitor mi se pare că atunci când trec pe lângă blocul unde am stat, nici măcar nu-mi vine să mă uit. Deconstrucţie şi Reconstruction (filmul ăla din 2003) - aşa se întâmplă şi înăuntrul meu. Există oameni care s-au mutat din mine ca şi cum nu m-ar fi locuit niciodată. Simt că şi eu i-am ajutat să se mute, recunosc. Şi că-n mine sunt nişte paliere pe care cam ştiu ce se-ntâmplă împreună cu nişte coridoare care mă surprind aşa cum numai un coridor o poate face.
Ei bine, vecina asta are o fată cu care nu-şi mai vorbeşte de 2 ani. Mă rog, dintotdeauna am crezut în dreptul oamenilor de a-şi alege tăcerile şi cuvintele, pentru ei şi pentru ceilalţi. Cred că voiam să spun de fapt, că m-a uimit că atunci când am întâlnit-o, mi-am amintit clar păpuşa fiică-sii, o păpuşă îmbrăcată ca o ţarină, cu haine purpurii, ţesute cu auriu, adusă tocmai din Moscova, o raritate superb rusească, poposită în lumea noastră, a fetiţelor care se jucau doar cu păpuşi de Arădeanca.
Dacă nu-mi mai aduc aminte mirosul tău şi nicio textură de-a ta, înseamnă că n-ai mai apărut nici măcar din vreun coridor al amintirii. Dar că uite, eu n-am încetat să mă joc. Memoria poetică ar zice Kundera şi ludică, zic eu.


Un fel de poantă boantă: câteodată mai ascu(l)t un cuţit.
The Knife, From off to on

7 comentarii:

  1. E foarte frumoasă primăvara așa cum o spui tu, nedumerită și cu fular la zambilă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am un chef nebun să mă descompun pe o stradă în Paris. Cu vedere spre Sacre Coeur şi tîmpla rezemată de Sena. Cu o revoltătoare dorinţă de dezrădăcinare, convins că rinocerii doar aşa pot fi surprinşi. Cuvîntul tău e portal visului meu care pute de la o poştă a expresionism.{mă acolăduiesc tot cînd vine vorba de acolade :) }

    RăspundețiȘtergere
  3. Veronica, îmi pare şi mai frumoasă puţin tămâioară.

    unmuzşchiop, mă recompun recreativ în imaginativul adescusut al unui carusel rotit în jurul frunţii. Un porto hai că vin şi-n ochi îi jucau vise. Îmi face impresia că expresionismul pute curent a tărie dinăuntru :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Zvîrluga! Dacă îţi mai trimit un mesaj o să fiu catalogat drept hărţuitor. Nu ştiu de ce naiba nu s-au trimis cele 4-5. Tehnologia îşi are neajunsurile ei. Ca şi în cele 4-5 mesaje trimise şi pierdute printre reţelele de pixeli, bla bla bla, şi acesta spune {mă autocitez}"Vino de-ţi picură cuvîntul... pentru că s-a produs ,aşa, o dependenţă de cuvinte zvîrlugite"

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi ce hărţi zici că ai, hărţuitorule? :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Haha. Acum nici o hartă. Am rămas gol de hărţi. {şi acolade}

    RăspundețiȘtergere
  7. Dar dezgoleşte-te şi tu măcar în fro colină lină, ca să nu zic de port la Marea nudă dudă.

    RăspundețiȘtergere