Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Scri(u)soare pe atriu

Nu ne-am văzut niciodată. Nu ne-am auzit niciodată. Nu-ţi ştiu mirosul. Nu ţi-am îmbrăţişat umbra pe caldarâm pentru că n-aş fi vrut să fiu ridicată de pe jos pentru fetiş de grad înalt urcat pe zid în delir flagrant. Părul meu nu ţi-a atins faţa şi nici măcar vântul care ţi-ar fi atins faţa nu mă insuflă.

Însă am început să te simt. Ameţesc deodată sus în capul pieptului nu-mi mai stă capul unde-s picioarele prin nori.
Aş putea spune că-mi înfloresc bujori în obrăjori dacă şi ţie ţi-ar plăcea Grădina de iarnă a lui Henri Salvador şi astfel am avea sera noastră Que sera sera.
Sper ca măcar tu să ştii aritmetrică ritmică şi să-mi aplici neprecupeţit acea nemuritoare teorie a omului mort: o să-ţi salvez viaţa.

Poate că eşti hăt în Congo însurat cu o superbă negresă zdravănă care umileşte orice slăbătură de negresă de aici din tavă aveţi 2 copii al treilea pe drum şi faceţi ce ştiţi voi cel mai bine fără să folosiţi plastilina pe care eu o foloseam fără nicio legătură din sfoară mitic ancestrală cu Galateea ci doar cu lucrul manual când ceilalţi băieţi ca tine şi nu ca Pygmalion făceau traforaj.

Dar gândul că exişti mă face să-mbumbesc verde crud în plină iarnă.
Sper că te cheamă cel puţin Arthur.



Tiger Lillies, Arthur




PS:
tot de pe hârtia parfumată discret muzical:
Henri Salvador, Jardin d’hiver
Pink Martini, Que Sera Sera




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu