Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

marți, 10 ianuarie 2012

Ceva vechi, ceva noroc şi ceva pe cale să se întâmple



*
Vizită la D. N-am mai văzut-o de 4 ani. Neschimbată. Probabil că nu prea se mai schimbă multe, după ce treci de 60 de ani. Când am sunat la interfon, ea mi-a spus numele. Cald şi plăcut înăuntru. Papuci de casă. Şarlotă din ciocolată şi melci cu nucă cu gust de cozonac. Vrei apă de izvor sau răcoritoare? Un timp blând din pâslă, printre păpuşi de odinioară, farfurii din cobalt, cărţi de Cella Serghi şi Minulescu. Pentru că ştie că nu-mi place aurul, mi-a dăruit inelul ei din argint, cu jad care arată ca o verighetă. Ei nu-i mai vine. Când am întâlnit-o prima dată, îl purta.



Mi l-am pus pe mâna dreaptă. Ea n-a fost măritată niciodată. Nu ştiu de ce şi nici n-aş întreba-o pe ea şi pe nimeni altcineva. Alegerile ne aparţin cu tot ce vine cu ele. Eu nu cred în instituţia căsniciei şi nici nu vreau aşa ceva. Dar cred că doi oameni se pot însoţi o vreme, într-un timp numai al lor, cu bune şi rele.
Îmi aduc aminte că am visat demult că primisem un inel tot cu jad, dar ca un şarpe încolăcit pe care mi l-am pus pe inelarul mâinii stângi. Mă strângea atât de rău şi mi se umflase degetul, încât l-am scos şi l-am pus pe noptieră.
Eşti slabă. Arăţi de 20 ani, mi-a zis când am plecat. Mulţumesc, i-am răspuns râzând. Am fost acolo, ştiu cum e şi chiar nu mai vreau. Mi-e bine aici.
Murakami spunea că după un anume timp, lucrurile capătă o anumită formă şi nu ne mai putem întoarce la ce am fost înainte. De-aia eu cea de acum nu mai pot fi altfel decât sunt. Şi tot el zice că sunt lucruri pentru care e nevoie să mergi până la marginea lumii, ca să le faci.
Aş fi putut să le spun şi eu, pentru că le-am gândit şi eu, dar le-a scris el primul.


*
Acelaşi sentiment că nu am ce căuta în oraşul ăsta în care nu mă regăsesc deloc, unde probabil că nici nu voi mai rămâne când voi putea să plec. Teoria mea minunată cu oraşul meu care mă caută şi el.


*
În faţa mea, doi tipi cu două replici:
- Cred că am călcat în ceva.
- Băgăm la loto?


*
Anna Calvi, First We Kiss
Şi dup-aia?

4 comentarii:

  1. Si cum a sunat la interfon, Zvarluga?
    *
    Daca orasul tau te cauta, fii sigura ca te va gasi :)
    *
    Eu zic, sa mai treci pe acolo si pentru replica de dupa extragerea loto :))
    *
    Si dup-aia? Dup-aia sa nu te mai razgandesti in privinta "Si ne duce pe noi in ispita" :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Zvârluga a sunat exact aşa cum este.

    Şi eu cred că mă va găsi.

    Eu nu mai trec pe-acolo, dar ei poate că vor trece pe Vrei să fii milionar. :)

    Amin. Păi, nici atunci nu m-am răzgândit. :) Doar că mesajul: "din cauza postărilor tale o să intru în comă alcoolică", m-a impresionat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu vreau sa vad inelul. Mai ales piatra! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. După cum vezi, nu e o piatră, ci o dungă verde într-un cerc argintiu. :)

    RăspundețiȘtergere