Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

marți, 27 decembrie 2011

Limonadă

Azi am avut chef de ceva uşor, aşa că m-am apucat de o altă carte a lui David Foenkinos. Prima mea întâlnire cu Foenkinos: În caz de fericire. Titlul se anunţa serios.
Imediat eu m-am gândit la dintr-astea: în caz de fericire, spargeţi paharul. În caz de fericire, rămâneţi chiar acolo unde vi se pare că sunteţi.
Nu mai ţin minte mare lucru din cartea respectivă decât că am râs mult pe alocuri. Uneori ai nevoie şi de un râs straşnic.
Foenkinos are ceva din Martin Page – O perfectă zi perfectă şi Alain de Botton – Sex, shopping şi un roman. Dar are şi altceva numai al lui: o ironie drăgălaşă, un umor deşteptuţ şi o candoare a naivităţii aproape omenească sau câteva felii întregi de lămâie, îndulcite cu miere de mai vreau şi câteva cuburi de gheaţă întâlnindu-se într-o carafă încăpătoare, în apă de izvor, după propriul gust.
Din care vă ofer şi vouă, un pahar.



Potenţial erotic, expresia era ademenitoare. Pătrundeam de bună seamă în speranţa imediată a senzualităţii. Brigitte, niciodată şi nicăieri nominalizată, se afla acum în avanscenă. Ultima dată când Hector văzuse o femeie goală,
s-a petrecut inevitabil în faţa unui ecran de televiziune. Ideea sexului era un peşte care se trezeşte cu picioare.
De când ieşiseră din bibliotecă, viitorii amanţi, vorbiseră puţin. Apartamentul lui Brigitte era situat la ultimul etaj al unui imobil din centru, zgomotul care urca din stradă umplea odaia, coproprietarii votaseră foarte recent instalarea unui ascensor.
Se lăsară să alunece pentru a se iubi cât mai rapid cu putinţă. Hector făcu pe obişnuitul cu lucruri dintr-astea, trăgând parţial perdeaua; desigur, visa la întunericul desăvârşit. Se temea ca trupurile lor să nu fie la înălţimea acestei întâlniri. Stătea în faţa respectivei ferestre o clipă, o clipă care devenea destul de lungă, o clipă care nu mai era cu adevărat clipă, ci schiţa unei veşnicii. Înapoia lui se afla trupul unei femei care nu mai era ascuns de nimic. Hector auzise zgomotul hainelor feminine picate pe podea, zgomotul acela neînsemnat care dă un rost urechilor de bărbat. Brigitte era goală sub cearşaf; Hector ridică cearşaful. În faţa frumuseţii acestei clipe, se prăbuşi rămânând totuşi drept, coloana vertebrală îi luneca înspre picioare. În faţa emoţiei, Hector era o carne fără temelie. El îşi depuse trupul pe trupul ei, şi-şi puse buzele pe buzele ei. Totul era atunci doar o chestiune de tăcere. O tăcere de început de procesiune; fiecare avea impresia că face dragoste cu o biserică.

(David Foenkinos, Potenţialul erotic al soţiei mele)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu