duminică, 6 noiembrie 2011

re-mind-er

Am un folder în My Documents, din 17 februarie 2010, 14.49, văd. Un folder pe care scrie începuturi. Când îl deschid, vine altul pe care scrie clickuri. Iar acesta se deschide în setări.



Am făcut un schimb avantajos, cu F. Mi-a dat-o pe Adele – Someone Like You. I-am dat Coldplay – Clocks. Adele are o voce energică, dar caldă şi pătrunzătoare. Te face să te opreşti din drum. Şi să te aşezi. Şi pianul, ce frumos. Şi pianul îţi rămâne. Ceva din Amy Winehouse şi Norah Jones. Mişto.



Cred că prin real am văzut un pachet special Anidor. Lucios şi colorat inspirat. Arăta aproape ca un album. Cu trei feluri de ciocolată amăruie: Charme Noir, Euphorie à la Menthe, Exotisme d’Oranges. Nebunia degustării cu explozie întârziată în cerul gurii. Mi-a plăcut că scria pe spate: mesaj de la, pentru. Dacă o să-l cumpăr, o să scriu numele meu la ambele rubrici.



Midnight in Paris. O să-l văd chiar într-o noapte. Eh...
Beck et Jane Birkin, L’anamour.
Eh encore une fois.






Un fel de refren: simt că mi-e dor de ceva ce n-am avut niciodată.



Unii scriitori n-au de spus decât o singură poveste şi atunci scriu despre război, despre o boală cumplită sau despre o fiică descoperită într-o fântână, la patru ani după dispariţie. Prin comparaţie, istoria calviţiei mele face o figură modestă, dar şi micile istorii pot fi importante. (Istoria calviţiei mele, Arnon Grunberg)

Eu m-am tuns luna trecută. La jumate. Aşa am vrut eu.

Istoria calviţiei mele. Un roman în faţa căruia îmi scot basca.
- Marek, ai grijă să nu mori nefolosit.
- Ce vrei să spui cu asta, mamă?
- Oamenii, a spus ea, trebuie să fie folosiţi, altfel au trăit degeaba. Nu trebuie să rămână goi, înţelegi?




 foto: Simona Rîşniţă

Urme. Când pleci, să nu te uiţi în urmă. Când pleci, să-mi iei urma.
În fotografiile de ieri, eu am şi plecat. Acum am ajuns în celălalt anotimp.



Folderul de care ziceam tocmai la început, e gol.
Poate ar fi cazul să fac ceva pentru un sens.
Cum ar fi să dau foc ploii.


Adele, Set Fire to the Rain

4 comentarii:

  1. Off mama lui de sens(mă enervează şi mai mult pluralul acestu cuvînt făurit din coasta adormită a Conştiinţei)! Ar avea sens să ne sinucidem pentru că dintr-un punct poţi duce o singură perpendiculară pe o dreaptă şi nu mai multe(de la Noica citire). Mie unuia mi se pare o prostie. Căci nenorocitul de sens este un chiţibuş divin, prin care zeii îşi răd de noi...
    "Midnight in Paris"- chiar într-o noapte l-am văzut şi eu şi în alta l-am retrăit. Şi cînd au venit zorile am (Re)parcurs Parisul cu paşii de acum 3 luni, învechiţi şi prăfuiţi deja.
    Te-ai zvărlugit pe aici, nu glumă! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. doctorox, dar de ce să ne ducem tocmai la origini când putem să intrăm bine-mersi pe sens interzis, chiar în văzul zeilor.

    Cică, "Midnight in Paris" mă mai aşteaptă. A venit altul foarte repede şi a intrat firesc înaintea lui.

    M-am şi mă mai zvârrrlungesc. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am si eu un folder pe care srie "inceputuri". L-as schimba cu ceva, dar nu stiu ce ar trebui sa scrie pe ceva-ul acela. Da, da, mereu incepem.

    RăspundețiȘtergere