luni, 28 noiembrie 2011
Omul-cochilie
Omul-cochilie spune despre bisuri că-s abisuri, pentru că visuri şi vise
- Vă doriţi să vă naşteţi din nou?, a fost întrebat.
- Tot mă nasc din vechi, a răspuns omul-cochilie.
Nimeni nu ar putea spune că l-a văzut vreodată pe omul-cochilie zâmbind
Se presupune că zâmbetul său porneşte din inima cochiliei, face câteva cercuri şi se-ntoarce înăuntru.
Omul-cochilie plânge o dată la şapte ani - dacă lacrimile lui nu s-ar transforma în perle, el ar spune uite cum cântă ploaia
Fata aceea frumoasă cu cercei nu ştie că poartă în urechi, cântecul mut al omului-cochilie.
Câte un trup gol se mai găseşte adulmecându-l pe omul-cochilie
Goliciunea lui vrea să simtă deplin, dar omul-cochilie e plin de splin.
Niciun dor nu-l ajunge pe omul-cochilie - dacă s-ar întâlni cu vreunul, l-ar duce mai departe
- Mi-ai dus dorul?, e întrebat.
- Unde?, răspunde omul-cochilie.
În omul-cochilie se-ntâmplă tot timpul - o curgere
El respiră cum înoată, pentru că trăieşte pe fundul unui ocean de aer.
Omul-cochilie crede că, dacă n-am începe de fiecare dată altfel, am fi toţi, oamenii sfârşiţi ai lui Papini
De multe ori, el începe să tacă. Însă când vorbeşte, îşi alege cuvintele de parcă n-ar mai exista ziua de mâine.
Dacă n-ar avea clepsidra din piept, omul-cochilie
s-ar recomanda firesc drept melc şi imediat scoică într-o criză spontană de amnezie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
am nevoie de cineva care sa-mi intoarca din cand in cand clepsidra :) ...iar atunci trec pe aici pe la tine
RăspundețiȘtergerece frumoos! bine, nu sunt sigură că-i frumos. dar ce l-ai mai văzut!
RăspundețiȘtergerepersona non grata,
RăspundețiȘtergere:) din când în când e nevoie să treci din timp
ora,
dar chiar aşa de frumos l-am auzit! :)
Şi uite de-asta eşti tu Zvărlugă!
RăspundețiȘtergere