Spovedenii

Despre liniile paralele care-mi trec prin spatele ochilor, vreau să mărturisesc.
Când am învăţat eu la şcoală despre liniile paralele, îmi aduc aminte că le-am desenat acasă, vreo câteva zile la rând, pe tot ce nimeream: fie că era o foaie de hârtie dintr-un caiet, o copertă de carte sau o bucată de asfalt. Mi se părea incredibil cât de aproape sunt una de cealaltă, fără să se poată întâlni. Pentru că liniile paralele se apropie cel mai mult, dar nu se ating niciodată.
Când scriu aici, tu mă citeşti. Suntem atât de aproape unul de celălalt, încât ne atingem în cuvinte.
În spatele cuvintelor - noi. Linii paralele care îşi urmează fiecare, direcţia ei. Stele care nu se opresc din drumul lor.


PS:
dar ce frumos mai străluceşte good-night-ul celor de la Dead Can Dance; parcă îţi vine să-l crezi şi să fugi repede la sommmmn

Dead Can Dance, Don’t Fade Away




unde vei avea de-a face cu Sleep Dealer, The Way Home