Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

luni, 18 iulie 2011

Ard ere re




Azi am fumat prima dată.

Ploua mocăneşte pe unde o mai fi ars-o şi baciul ungurean. Cu ăl vrâncean.
Am deschis geamul balconului. Începuse vântul. Rochia de casă mi-a alunecat de pe umărul stâng. Părul mi-era ciufulit fără margini. Rotunde castanii. Se prea poate să fi arătat răvăşită, pentru că un vecin de la balconul alăturat, s-a aplecat periculos de mult în afara lui şi mi-a strigat: Heeei, eşti ok?

I-am fluturat graţios din mâna stângă atât fără eşarfă cât şi fără inel cum am văzut eu că fac actorii la teatru ceva gen acu nu pot vorbi nu pot auzi nu pot privi. Acu fumez nu vezi? Am mijit ochii şi mi-am aprins la adăpostul degetului bandajat, o gitană. Cu părul de abanos buzele de şerpoaică şi ochii de tăciune şi-a înfoiat fustele roşii. Giacar giacardea gealino mura giamura mura. Ce mişto.

Azi m-am gândit la tine.

N-am mai reuşit să-mi amintesc nimic.
Nici măcar mirosul tău nici măcar semnul ăla de pe buze pe care ni l-au pus îngerii ca să uităm tot ce-am văzut înainte de a ne naşte şi pe care ţi l-am atins eu cu gura mea ca să-ţi iau amprenta tăcerii nici măcar un cuvânt din piele nici măcar o geană ereditară.


Azi m-am tras în piept cu neruşinare.



PS:
Phoenix, Mica Ţiganiadă
Cargo, Doi paşi în urma ta



2 comentarii:

  1. Norocul tau ca ai dosit tigara la timp, altfel...vedeai tu...

    RăspundețiȘtergere
  2. Norocul meu că narghileaua a sosit la timp, de altfel... văz...

    RăspundețiȘtergere