luni, 6 iunie 2011

Halfway to my point




- Îmi pare atât de rău că nu mai eşti a mea. (el)
- Dar nu m-ai avut niciodată. (ea)

- Eu nu-ţi mai ajung? (ea)
- Realizezi că, dacă-ţi spun că-mi ajungi, înseamnă că m-am săturat de tine? (el)


Când ajung să mă am, fii tu neajunsul meu. (eu)



PS:
Anna Ternheim feat. Fyfe, Lovers Dream de pe Halfway to 5Points

5 comentarii:

  1. of. nu ai precizat cadrul...

    ea rula un ghem de lâna pe genunchi, asezata pe un scaun lânga camin, si el ciocanea o potcoava de fier pe nicovala, în usa sopronului?

    desigur, te sicanam. am înteles de la început: era vorba despre o perla si cochilia sa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eh...

    Nu era vorba despre. E vorba că ţi se poate tăia firul şi, dacă găseşti o potcoavă, ai noroc (sic!).
    (Rulezi zen într-un cadru arghezian cum ar fi poezia cuplului în care bărbatul o invită pe femeie să fie stăpână, să-i fertilizeze uni(c)versul, el devenind un demiurg al lumii lor, "Căsnicie" parcă îi zice poeziei, dar eu aş alege "Cartea cu jucării".)

    De la început era nisip cât vedeai cu ochii cochiliei. Însă mereu e mai mult decât vezi cu ochii.

    RăspundețiȘtergere
  3. era o ironie.

    Amatorul de zvarlugi in saramura

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim, deeply truly madly

    Amatorule de zvârlugi în saramură, eu nu consum usturoi de felul meu. De niciun fel. Deci nu prea ai şanse să mă întâlneşti în saramură.

    Şi mai este: dacă-ţi doreşti să mă mănânci sărată cu apa mării, încearcă Radiohead, Where I End and You Begin.

    RăspundețiȘtergere