Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

luni, 16 mai 2011

Jocul de-a vacanţa



O zi cu soare.
Azi am trecut pe lângă nişte grupuri de copii care plecau cu autocarele în excursie. Zburau gălăgioşi rotindu-şi entuziasmul în toate părţile. Vrăbii.
Vine vacanţa cu trenul din Franţa, obişnuiam să spunem, doar de dragul rimei, fără nicio legătură cu poveştile cu zâne ale lui Charles Perrault, cei trei cu D'Artagnan patru, castelele de pe valea Loirei, savarină, ecler sau parfé.
Mi-am amintit de termosul meu portocaliu, câştigat ca premiu la olimpiada de română, de prin gimnaziu, pe care l-am şi spart într-o excursie, dar l-am păstrat ani de-a rândul, în cămară, lângă un felinar la fel de distrus. Amintiri luminate blând cu gust de citronadă.
Pretext pentru un fragment dintr-o piesă de teatru a lui M. Sebastian care îmi e foarte dragă. Pentru piesa celor de la Scorpions, Holiday. Pentru cuvintele uimitoare: gavial şi pecari din jocul ăla vechi, Animale din continente. Pentru ca să nu uit că pot începe oricând, un joc nou.

*******

Corina îl priveşte pe Ştefan cum stă în şezlong şi citeşte sau se preface că citeşte, într-o totală indiferenţă. După un moment de ezitare, face un pas spre el şi i se adresează cu o anumită bravură în toată înfăţişarea.
Corina: În fond, dumneata de ce ţii cu tot dinadinsul să fii interesant?
Ştefan (se ridică puţin în capul oaselor şi se uită împrejur, ca şi cum ar căuta să vadă cu cine vorbeşte): Eu? Interesant? Dar nu ţin deloc să fiu interesant.
Corina (retezător): Foarte bine faci. Nici nu eşti.
Ştefan: Nu sunt, da’ să ştii că nu-mi comunici nimic nou. Sunt 34 de ani – la 15 oct. – vor fi 35 – de când ştiu cu precizie că nu sunt interesant.


Corina (pe care o amuză, dar o şi înciudează): Vrei să lăsăm gluma?
Ştefan: Glumeam?
Corina: Da, glumeam.
Ştefan: Atunci să nu mai glumim. (Se trânteşte din nou în şezlong, îşi reia cartea.)
Corina: Să nu glumim, dar să încercăm a fi politicoşi. Şi atunci când ne vorbeşte o femeie, să încercăm a-i răspunde.
Ştefan: Vai, ce urât vorbeşti, duduie! Politicoşi? Păi, eu de asta am venit aici? Ca să fiu politicos?
Corina: Ascultă-mă... nu te prinde.
Ştefan: Ce nu mă prinde?
Corina: Genul ăsta pe care l-ai ales. Bădărănia asta pe care o simulezi. (Aproape confidenţial): dumneata nu eşti un mitocan.
Ştefan: Vai, nu! e un vis al meu. Un ideal.
Corina: Crede-mă pe mine, îţi pierzi timpul. Nu eşti şi
n-ai să fii.
Ştefan (îngrijorat): Serios?
Corina: Da. Dumneata eşti un om cumsecade.
Ştefan: Ştii ce ar trebui să fac eu acuma? Dacă aş fi un tip tare...
Corina: Dar nu eşti...
Ştefan: Nu. Dacă aş fi.... Ar trebui să-mi iau din nou cartea, să mă întind iar în şezlong şi să-ţi spun: Bravo, duduie, eşti foarte inteligentă, ai înţeles tot, să creşti mare! Şi pe urmă mi-aş vedea de treabă.
Corina: Totuşi....
Ştefan: Totuşi, n-am să o fac. Din slăbiciune. Bag de seamă că nu pot suporta în linişte să mă crezi un imbecil. Păcat. Ar fi aşa de odihnitor…

Corina: Şi dumneata eşti un om teribil.
Ştefan: Nu. Eu sunt un om leneş.... 11 luni pe an sunt şi eu un om grăbit, un om crispat, un om care aleargă, discută, care rezistă, dar după 11 luni, mă duc undeva departe de oraş, să iau lecţii de lene, de la piatra asta, de la copacul ăla... Văd bine că nu m-am înşelat. (cu compătimire): Eşti o intelectuală!
Corina (protestează scurt, sincer, cu mâna la inimă): Nu. Numai asta nu. Îţi jur că nu.
Ştefan (s-a apropiat de ea, o apucă de mână, cu oarecare severitate): Şi termină cu surâsul ăsta! Nu te-ai plictisit de 25 de ani de când îl porţi?
Corina: 22.
Ştefan: 22. Şi? Găseşti că nu-i de ajuns? Schimbă-l. Uită-l. Dar, dumneata nu ştii să uiţi. Nici unul din voi nu ştie să uite. Eu nu vreau să ştiu ora exactă. Şi nu vreau să ştiu ce e azi, ce va fi mâine şi ce a fost alaltăieri. Ce e azi? O zi cu soare. Mi-e de ajuns. Îmi faceţi milă când văd cu ce disperare vă agăţaţi de tot ce aţi lăsat dincolo, acasă, la Bucureşti. N-aţi lăsat nimic acolo, de fapt. Aţi adus cu voi în valiză: manii, regrete, amoruri. Nu vezi că jocul meu e nou şi că al vostru e vechi, bătrân, trist?
Corina: Şi cum se cheamă jocul dumitale?
Ştefan: Are mai multe nume. Se cheamă jocul de-a vacanţa. Şi se mai cheamă jocul de-a uitarea. Şi s-ar mai putea chema jocul de-a fericirea.
Corina: Jocul de-a fericirea... Şi e greu jocul ăsta?
Ştefan: A! Sigur că da. E un lucru complicat fericirea. Trebuie învăţat cu răbdare, cu metodă... Acasă, la Bucureşti, n-am timp. Am alte lucruri mai urgente. Nu mai serioase, pentru că nimic nu e mai serios decât fericirea, dar mai urgente. Aici, însă sunt absolut decis să fiu fericit. Cu orice preţ... Hai! Încearcă şi dumneata jocul ăsta. Merită... (Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanţa)




PS:
Fotografia este a Ioanei, dintr-o mai veche joacă ai ei, de-a vacanţa.
Îi mulţumesc pentru că mi-a împrumutat-o.

6 comentarii:

  1. o postare cu soare pentru zile cu ploaie:)
    si ce dragalasa e Ioana ca un fluture:PPP
    Animale din continente era de fete ca avea si sora-mea. noi,baietii aveam Nu te supara,frate si eu ma cam ofticam cand luam bataie.
    M.Sebastian scrie si teatru fain,cum ar fi Steaua fara nume si piesa de care zici tu,insa cel mai mult mie imi place Jurnalul.
    sa-nteleg ca ai chef sa te joci de-a vacanta cu blogul?sa-ti fie frumos jocul cel nou!
    V.

    RăspundețiȘtergere
  2. genialissima zvarluga. ai cel mai frumos nume de ioana.
    mara para

    RăspundețiȘtergere
  3. şi, da. am verificat. sin pătrat de alfa plus cos pătrat de alfa e tot egal cu unu! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Stefan Iordache, nu-i asa? :)

    RăspundețiȘtergere
  5. vaaai, mi-ai amintit de termosul meu verde pe care l-am spurcat umplându-l cu salamandre.

    RăspundețiȘtergere
  6. V., uite că Piticotul era şi mai este unisex :)
    Jurnalul lui Sebastian este cel mai. Acu am pe noptieră, mica şi drăguţa "Fragmente dintr-un carnet găsit".
    Da, uneori îmi place să mă joc de-a tabăra.

    Mara para portocala, eu am şi cireşe. :)

    Beausergent, biine. Deci ai împletit cosiţele în mod egal trigonometric. Vestea bună, fără clamă de prins părul în cerc, este că mie mi
    s-au desfundat sinusurile, aşa, betaabsolut, fără de bixtonim. :)

    xxl, nuu, Doar Ştefan aşa-i. :)

    Ora, adică, ai înroşit termosul cel verde cu salamândre care mai de care mai. 24 mai. :)

    (ia ce de zâmbete, ia să vină alea multele, haide!)

    RăspundețiȘtergere