miercuri, 4 mai 2011

Dimineţi




În sunetul metalic al tramvaiului nepăsător, timpul amestecă neobosit, umbre cu ziduri şi câteva şoapte, într-o cană roşie, fără mâner. Soarbe din realitate, o plimbă din zi în noapte şi o digeră după înghiţiturile măsurate. Întinde nişte nori pe pâine şi se mulţumeşte cu acelaşi gust.
Lumina se rostogoleşte proaspătă peste oraş. Prin fereastră pătrunde liniştea bărbatului care fumează, urmărind ştirile, a puştoaicei cu piercinguri şi ochi negri cu tuş mult care-şi sărută prietenul adormit, a vânzătorului de la chioşcul din faţă care a deschis mai târziu azi, pentru mâine, a străzilor care se împleticesc somnoroase sub cerul vechi al blocurilor cu tencuiala căzută.
Când cubul maro caramel a culisat înăuntrul ceştii şi s-a dizolvat pe ritmurile mele desculţe, am închis ochii, am gustat şi mi-am lins buzele. Când i-am deschis, dimineaţa trecuse zveltă pervazul.

Mă trezesc în mijlocul străzii.
Oraşul respiră răguşit. În primăvara subţire, maşinile, oamenii, clădirile – risipite în graba mâinii care a pus ibricul pe foc. Încerc să prind totul într-o pleoapă. Sufletul face ochii mari. Poate îmi iese mâine.


PS:
O piesă superbă de pe soundtrackul unui film sublim, K-Pax

4 comentarii:

  1. Caut o rama pentru insemnarea asta. Cel mai mult mi-a placut: "pe ritmurile mele desculţe" :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mhmmm, să găseşti una cu tălpăşiţe goale. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ...dar serile? serile...

    RăspundețiȘtergere
  4. Seara curge peste paşii care se grăbesc pe stradă. O mulţime de urme se înşiră în luminile stâlpilor electrici. Urmele cască un pic aplecate de contur şi sunt pline de praf. Vin tocmai din zi. Trecând prin ele, rămân în spatele meu, cumva cocoloşite, terne. Luna se presimte din spatele blocurilor cu tencuiala căzută. În asemenea seri mi se pare că-ţi simt respiraţia. Îmi trec degetul arătător peste buze ca şi cum ţi-aş pipăi tăcerea. Pentru o clipă ne apropie gestul până când între noi se îngrămădesc repede, sute de alte respiraţii.

    RăspundețiȘtergere