Zăbovind pe gleznele nopţii, mă vizitez din vârfurile degetelor mele de la picioare, până în cele de la mâini, ca să verific dacă s-a instalat comod. Aş vrea să se simtă ca la mine acasă. Nu-i zic niciodată nimic, nu mă uit pe unde şi-a pus lucrurile. Doar plutesc prin mine şi o găsesc peste tot. Câteodată îmi iese uşor prin piele, adiere de mătase evanescentă, iar eu îi urmez conturul eteric, în mişcări de fluture bezmetic, până mă aşez pe gândul parfumat al unui evantai pastelat.
Cel mai mult mă bucur că, de când a venit, am reuşit să scap de acoperişul vechi. Într-un fel, mă obişnuisem cu el, deşi mă apăsa oarecum; zic mă obişnuisem, pentru că într-un colţ al sprâncenei drepte, îşi făcuseră cuib nişte vrăbii care se ciondăneau cu tâmplele, rotindu-se adesea, în jurul cearcănelor. De când a intrat ea, au zburat care încotro.
Acum am în cap, un cer de linişte mirosind a levănţică.
I Let Love in,
Nick Cave & the Bad Seeds
orice ar zice gurile rele,
însămânţările de primăvară
nu-s ca ele
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu