duminică, 10 aprilie 2011

Însemnări obişnuite din călătorii





***Aveam şapte ani când plecasem cu taică-meu, să cumpărăm o sorcovă, într-o iarnă tânără. Purta o căciulă maro cu urechi de iepure – erau la mare căutare atunci. Mă ţinea strâns de mână. Mi-era cald şi mă simţeam în siguranţă. Aveam mănuşi dintr-ălea cu un deget, legate la gât şi clipeam din spatele căciulii-cosmonaut.
Zăpada scârţâia sub paşii mogâldeţei şi ai uriaşului de alături.
- Ai grijă să nu cazi! Alunecă al naibii!, a mai apucat să-mi spună înainte de a se rostogoli. Râdeam cu lacrimi când m-am aplecat să-i iau căciula. Am căzut şi eu lângă el. Stăteam pe spate amândoi şi priveam cerul – parcă n-a mai fost nicicând atât de aproape.


***Da, vor rămâne multe cuvinte nespuse şi gesturi nefăcute, timpul se furişează pe lângă ele...

*** Pe atunci, februarie cel alb se cernea peste plasa femeii gravide care poftise la pepenii lui august, iar cei vii respirau zgomotos prin sirena smurdului.

***E joi. Am rămas prinsă între bătrânul infirm din autobuz care n-a vrut să stea pe scaunul oferit de femeia cu pălărie şi ochii bărbatului care ridicase tot cerul în privirea albastră.

***Pe trecerea de pietoni, mă claxonează. Se grăbeşte să nu se strice. Ana şi Cornel – mezeluri de calitate. Se anunţă o vară caniculară.
Mă opresc foarte puţin. Între începutul verii şi ploaia de seară. Să-mi trag sufletul.

***16.45 - sâmbătă
Femeia cu părul negru şi mărgele verzi din faţa mea, citeşte Andre Gide. Bătrâna de lângă, poartă cravată şi ochelari cu rame fumurii. Drumul se aşterne în falduri dincolo de perdelele înfoiate ale compartimentului.
Călătoria cu trenul îmi aminteşte de copilărie. De valiza mea cea mică, de cheia din buzunarul bunicului. De nopţile nedormite dinaintea plecărilor. Timpul a transformat valiza în troller, iar eu am căpătat destul curaj, cât să plec fără însoţitor. Trenul încă face: Te duc, te-aduc, te duc, te-aduc…


***Pe strada caselor vechi, vântul îşi scârţâie poveştile prin toate cotloanele.
M-am oprit să-i număr. În grădină stau toţi, îmbătrâniţi sub vopseaua ploilor. Şapte pitici kitschioşi înconjoară grijulii o Albă ca zăpada blondă.


*** Sub cerul spart, după-amiaza roşcată îşi păstra doar mirosul. Apa îl făcea mai puternic. Peste plopii zdrenţuiţi de pe marginea drumului, toamna curgea grăbită. La mâna stângă, absenţa ceasului transformă timpul într-o pungă umflată de vânt.


PS:
Deşi îl chemasem pe Iggy Pop, m-am pomenit fără să mă aştept, cu Tom Waits. Haide!

Tom Waits, Downtown Train

3 comentarii:

  1. G.tu scrii superb si eu ma inclin la postarea asta.
    tom waits ziceti domnita
    sarumanusitele mult zic


    V.

    RăspundețiȘtergere
  2. fato, este a suta mia oara cind pui virgula intre subiect si predicat : Bătrâna de lângă, poartă cravată şi ochelari cu rame fumurii.

    ce pizda ma-sii ai invatat la Facultatea de litere?!

    RăspundețiȘtergere
  3. V., nu te înclina, că nu mi-am pus crinolina din odaia cea bună. :)
    Merci.

    Anonim (laşo!), este a ţ-a oară când îmi intri pe blog, să-mi comentezi în felul ăsta. Cred că ai făcut o obsesie pentru mine. Asta se numeşte boală.
    Virgula rămâne acolo, pentru că aşa vreau eu.
    Mai cred că ai aplicat pentru vreun post de corector, te-au refuzat şi acu defulezi.
    Ia varsă-ţi tu veninul şi frustrările în altă parte, că ăsta e ultimul comentariu pe care
    ţi-l mai aprob. Să nu te mai prind pe-aici!

    RăspundețiȘtergere