Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

miercuri, 17 noiembrie 2010

Crochiu




Ea n-are excese. Şi nici prea mari fiţe.
Nu vrea să cucerească nimic. Vrea să plutească, să guste, să se îmbibe cu ce-i place.
Priveşte bărbaţii cu priceperea unei croitorese care aşază şi schimbă hainele de pe manechine. Se minunează cu ochii rotunjiţi de aceste păpuşi mari care ştiu multe cântece noi. Se întregeşte din ei, fără a şi-o pune cu vreunul. Este mimetică.
E pretenţioasă rău. Nu suferă genul macho, şmecheraşul băgăcios, ţăranul ajuns la oraş, intelectualul cocoţat în turnul de fildeş, prostul fudul, mediocrul ipocrit, mincinosul lăudăros, mârlanul tupeist, insidiosul lubric.
Bărbaţii liniari îi dau ameţeli. Nu poate să urmărească dunga aia albă. Singura maşină pe care a condus-o vreodată, a fost una cu roţi. La Need For Speed şi atunci chiar că a mers de-a dreptul sinuos. Doar câteva minute.
Adoră să fie stârnită şi se încolăceşte direct pe suflet, atentă să lase libere orificiile pentru respirat.
N-are stare. Are o imaginaţie insaţiabilă. Îi cresc din cap cireşi gata altoiţi în care se urcă sprintenă. La umbra lor, cu cireşe la urechi şi gura plină, se gândeşte deja la vişini şi colţunaşi.
Altminteri, e o tipă subţire şi înaltă, cu forme şi mers uşor legănat care aminteşte de pinguinii de la unul dintre cei doi poli.
Nu se opreşte din zâmbit când ceva îi place şi poartă bijuterii din argint.


PS1:
Ea ascultă ce este: Child in Time

(hai cu Deep Purple!!!)



În speranţa că am potrivit cuvintele cu imaginea, îi mulţumesc lui G.I. că mi-a împrumutat fotografia.


PS2:
De fiecare dată când scriu insaţiabil, mă gândesc la Un dor fără saţiu al lui Emil Botta. Nu ştiu de ce nu mă mai satur.

8 comentarii:

  1. G.I.imi pare frumoasa si cam afurisita din cum le-ai potrivit tu aici:)
    foarte fain ti-a iesit desemnul cu imagine si cuvinte.

    V.
    You need coolin, baby I'm not foolin
    I'm gonna send you back to schoolin
    Way down inside... woman... you need... love
    Zeppelinii cu piesa mea pentru tipa din imagine:PPP

    RăspundețiȘtergere
  2. G. from 'gorgeous', I'd say the woman in the photo is very beautiful, indeed
    and the male gallery is awfully scary, my
    brave lady:) men, a bunch of bastards!:PPP

    'desemnul' tau reminds me of my childhood
    si piesa Deep Purple made my morn
    acu=s in the Smoke on the water mood:)

    incognito

    RăspundețiȘtergere
  3. V., mă bucur că a ieşit bine, crochiul. Chiar dacă nu-i de mâncat. :PPP
    Surprinzător este că tipei ăsteia, chiar îi sună telefonul pe mesaje, cu piesa Zeppelinilor. Da, e cam afurisită ai zis bine, că am văzut-o şi eu că nici măcar nu se uită pe telefon când primeşte mesaje. Ascultă doar piesa până se termină. :)

    incognito, şi meritul fotografului inspirat, aş zice eu, fără să se supere G.I. :)

    Eh, cică iegzistă şi Inglorious Bastards, aşa am auzit, că io n-am văzut...

    Daa, copilărie... Vrei să-ţi fac un desemn?, întrebam eu şi înmuiam vârful culorii în gura murdară deja de dulceaţă, ca să obţin o nuanţă mai închisă şi un pic dulce. :))))

    RăspundețiȘtergere
  4. Smoke on the Water, tutun din ăl bun de piesă! :)))) O fumez şi eu chiar acum!

    RăspundețiȘtergere
  5. nu stiu cum vine asta - 'se întregeşte din ei, fără a şi-o pune cu vreunul', dar imi place cum cade :P

    RăspundețiȘtergere
  6. Panta, să ştii că nici nu vine, dar cade, da. :PPP
    Imaginează-ţi că ai în faţă nişte covrigi cu susan şi plăcintă cu brânză dulce şi stafide. Ei bine, te saturi privind pantacruelic sau gargantualesc. :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. insinuezi cumva ca covrigii cu susan au propria gaura iar placinta este stafidita? :P

    RăspundețiȘtergere
  8. Fireşte că gaura poate fi şi a celor cu mac, iar plăcinta se dă la struguri după ce a băut rom :PPP
    Aş aduce în discuţia noastră culinartă la toartă sau tartă, şi teoria găurilor negre a lui Hawking, dacă nu m-aş insinua spre pat. :)

    RăspundețiȘtergere