marți, 7 septembrie 2010

ţăndări

e reconfortant să te trezeşti. asta presupune că ai dormit. un bună dimineaţa pe la 19.30 când ai descins în pat, pe la 17.00, e mai voios decât o dumbravă cu mierle. dar să nu exagerăm, aş prefera totuşi să mi se răspundă în şoaptă sau în gând.

am avut ghinion în dimineaţa asta. la matinala oră albastră în care mă pregăteam să urc în tren, l-am întâlnit iar pe tipul din gară. ce memorie are! acum 4 ani i-am zis că mă cheamă Iarina. luna trecută i-am zis că Ioana. d-ră Ioana ce mult v-a crescut părul de luna trecută şi e aşa deosebit ondulat natural ştiţi semănaţi aşa de bine cu o tânără fermecătoare Iarina pe care am întâlnit-o acum 4 ani... n-aveam niciun chef de conversaţie, chiar dacă el a fost un drăguţ în sensul acela că mi-a urcat bagajul. brusc însă, mi-a sărutat mâna, bine că m-am dezmeticit la timp şi mi-am luat repede mâna, înapoi. clar. uneori sunt dură. fac fiţe. de multe ori nu prea sunt aici sau acolo.

apoi au urcat în compartimentul nostru o mămică şi un bebe. ei bine, copilul ăsta a urlat o oră întreagă. degeaba i-am zis eu că i-o dau pe fata împăratului şi nuş ce împărăţie. el nu şi nu, că vrea tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. am renunţat. las' că o să-şi dea el seama de condiţia umană când o să-i ia suzeta.

un individ băncos îşi întreţinea colegele de serviciu. la ora 6 dimineaţa, tot ce pot spune, este să mă rog foarte frumos să-mi fac o cafea.
la un moment dat, acelaşi tip a spus ceva gen: trăiesc să vorbesc şi a repetat-o în germană. weltanschauung la macaz, m-a făcut vagon ce să mai.

când am coborât, cred că mi se întipărise expresia aia a mea, de cocoţată în turnul de fildeş, pentru că am simţit taximetriştii cum s-au dat din faţa mea. bine, e foarte adevărat că eram încălţată în cizme şi mai zburlită ca de obicei, dacă asta mai e posibil. uite că este.

îmi amintesc aproape ca prin visul cu roţi, de autobuz zic, că înspre strada hatmanului arbore, cucăiam ca un copac.

de-abia acum am găsit ţandăra aia. stă cuminte lângă cana cu lapte cald şi linguriţa cu miere.



PS:
noaptea e chiar proaspăt şi plăcut: Air - Alone in Kyoto:

9 comentarii:

  1. fricoaso!ti-e frica sa dai mana:))))

    V.

    RăspundețiȘtergere
  2. my lady, Ioana v=ar veni cel mai bine,indeed
    weltanschauung la macaz, numai tren sa nu fii:P

    incognito

    RăspundețiȘtergere
  3. V., da' de unde! am nevoie de ea, asta-i tot! :P

    incognito, :), păi, cum altfel? aia cu te duc,te-aduc e o întreagă filozofie de viaţă.

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-au plăcut expresiile "mai voios decât o dumbravă cu mierle" şi "matinala oră albastră". îmi amintesc de o matinală oră violetă de iarnă, de pe când eram elev...
    pentru mine călătoria cu trenul e deliciu pur, de aceea am oroare să mi-o strice vecinii de călătorie excesiv de prezenţi...

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu riscul de a ma repeta, incearca sa presari in cana cu lapte cald si miere un praf de scortisoara:) am baut asta pentru prima data intr-o seara, acum cateva saptamani..

    "Cocotata-n turnul de fildes"..mi-ar placea sa scriu o poveste odata cu titlul asta..:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Beausergent, merci.
    Oră violetă de iarnă, ou sont les neiges d'antan..., cam patinată franceza mea din liceu, s-a julit la accente când a căzut pe derdeluş :))))
    Ce vremi şi ce ierni, da!, îmi îngheţaseră până şi rama ochelarilor şi fularul...
    Şi mie îmi place mult să călătoresc cu trenul. Să ştii că am nimerit şi vecini drăguţi.

    Mina, am băut mai demult. :) Hei, vorbeşti cu o îndrăgostită bob. De orez cu lapte şi scorţişoară. :)

    Scorţişoara merge cu măr, lapte şi vin fiert. Astea-s prietenii vechi.

    Scrie, Mina. E aşa de bine să scrii şi să citeşti/asculţi poveşti...

    RăspundețiȘtergere
  7. Categoric, prietenii vechi:) marul copt pe soba bunicii.
    Uite ca tot facand elogii scortisoarei:) si bauturilor calde mi s-a facut si mie dor de iernile aprige, cu omat scartaind sub ghete si miros de fum..

    RăspundețiȘtergere
  8. @miss iarina;
    citind textul dvs, mi-am amintit cum mi-a sarit tandara acu' vreo doua decenii, calatorind cu trenul, intr-un compartiment cu niste tzacani care au urlat vreo doua ore jumatate 'ceata lui pitigoi trece mindra prin zavoi, aoleu ce zaravoi' (or something);

    ironic cum peste ani am ajuns sa-i 'cint' unui toddler (odrasla unor prieteni) acelasi cintecel. cind o sa creasca mai maricel (toddler-ul) am sa-i recomand 'lost in translation' (asta apropo de 'alone in kyoto', se intelege).

    RăspundețiȘtergere
  9. Mina, :) vin ele, ielele, iernile...

    Claude, :) aoleu ce tărăboi, for sure; îmi place cuvântul ăsta 'ţăcani'.
    Hey, you cântându-i unui toddler, well done, Claude!
    În general, eu nu pot cânta. Aş muri de râs de mine, dinainte de a deschide gura, numai la gândul că m-aş auzi cântând.
    Btw, ce pot spune eu din văzute şi auzite de-a lungul existenţei mele pe lângă odrasle ale unor prieteni, un bărbat cântându-i unui copil sau spunându-i o poveste, este o chestie încântătoare, mai ales că mi s-a întâmplat în al doilea caz, să mi se spună: G., te rog, vrei să-l iei puţin, că pe mine nu mă mai ascultă. O avea ceva povestea? :)))

    Definitely, Lost in Translation, ca să ştie şi el cum e cu More than This.
    Şi, pentru mai târziu, când poate va deveni A Serious Man, give him some Jefferson Airplane - Smbdy 2 lv.

    RăspundețiȘtergere