Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

miercuri, 1 septembrie 2010

Cât ai zice peşte






Vă spuneam eu, într-o altă postare că, atunci când eram mult mai mică decât atât, mă grozăveam nevoie mare că puteam citi fără să mă încurc, numele ăsta: Anamaria Smigelschi. Numele are o importanţă deosebită, de comparat cu cel al numărătoarei cu păsări portocalii cu inimi roşii, din care au zburat multe, de-a lungul timpului nesocotit, la fel ca şi priceperile mele la matematică.
Când maică-mea mi-a adus Luna Betiluna şi Dora Minodora în ţara lui Peşte – Mămăliga Prăpădeşte, l-am lăsat de neconsolat pe Vlad, adică, singur, la leagăne. Şi m-am dus cu fetele.
Acum nu vreau să vă spun despre cele două păpuşi albastre care au primit în dar o broşă, s-o poarte cu rândul şi cum a pierdut-o Dora la pescuit. Sau cum au exclamat broscoii Caraoac şi Carachioi: FENOMENAL! Două păpuşi albastre cu rochii de voal. Vreau să vă spun că pe acordurile astea tomnatice când roşiile ca şi rândunelele se duc, m-am gândit să le mai prind într-o mâncare uşoară, atât pe ele cât şi câţiva peşti, cu şorţul meu pe care am un ceainic desenat, nu cu undiţa.
Aşadar să arunc mrejele. Se pune puţin ulei într-o cratiţă. Se toacă mărunt, 2 cepe mari pe care le-am ţinut un pic în apă rece, tăiate în 4, ca să nu ne podidească melancoliile pe la ochi. Tăiem apoi 2 ardei graşi, pentru că, în lumea asta, se întâmplă des, ca bărbaţii să le însoţească pe femei, fără să ştie de la început cât vor fierbe împreună. Resemnarea: le înecăm ulterioarele proteste, frustrări, etc., în nişte apă şi punem cratiţa pe foc. (Eu nu gătesc cu prăjeli, pentru că mi se revoltă stomacul şi ar fi sănătos să înăbuşiţi şi voi revoluţia, dinainte de pansamentele stomacale.) Când ceapa şi ardeii s-au înmuiat, venim cu mâinile pline de sângele celor 7 roşii, curăţate de coajă şi tocate mărunt sau date pe răzătoare, tot crimă pe masa din bucătărie este, vorba cântecului. Le lăsăm să fiarbă pe toate, amestecându-le cu sare şi ne mirăm cu oooo!reganoooo!, după gust. Apoi tocăm nişte usturoi, pentru că în mâncare, usturoiul lângă roşie, este ca un bărbat atent şi inspirat care-i aranjează femeii, gulerul de la palton, cel mai mult ca să-i atingă gâtul, cum ar bombăni ardeii verzi de ciudă. Mărarul se pune după ce se închid ochiul de la aragaz, cât şi ai celei ce a pregătit, după miros.
3M: mălai mestecău mămăligă. Ce bine că n-am avut niciodată două. Mestecaie, auzi! Mă ia şi frica de făcăleţ.
Cele 4 trunchiuri de cod, că nu luam zvârlugi, nici la insistenţele lui Ion Barbu: Sfânt trup şi hrană sieşi, hagi rupea din el, le-am pus într-un vas la cuptor, cu ulei, apă, sare şi busuioc. Spre final le-am stropit cu vin alb, Dolci Momenti, gândindu-mă că mă descurc eu şi cu italiana asta. Demi-dulce oricum.



PS: cică, de obicei şi din politeţe, la: mai vrei?, se spune nu, nu, nu

Michel Polnareff, Una bambolina che fa no, no, no:

16 comentarii:

  1. zvarlugo, please marry me:)))

    incognito

    RăspundețiȘtergere
  2. No, No, No, vorba cântecului.

    Gizăs! incognito, nu văd de ce s-ar lega oamenii la cap, fără să-i doară. :PPP
    Răspunsul meu la această întrebare: Te măriţi cu mine?, a fost dintotdeauna şi va rămâne: De ce?

    RăspundețiȘtergere
  3. zvarlugo, nu stiu cum voi putea trece peste un refuz atat de stubborn, but that's life:P
    nu zic din experienta,dar cred ca o casatorie nu e musai sa fie ca o durere de cap sau de dinti, I mean hope so.unora le e bine. altora nu. e cam loterie.
    niiiiceee and good point your answwer. te=as fi suspectat cum ca ai terminat filosofia de raspunzi cu alta intrebare. dar ai si tu dreptate. nu poti sa raspunzi cat ai zice peste la o lifetime question:))
    usually, women crave for this question and all that stuff, white dress,golden ring. e bine de stiut si e relaxing ca mai sunt si alte cazuri.
    so o sa te citesc in continuare chiar daca m=ai refuzat:))

    RăspundețiȘtergere
  4. First you'll be petrified, but you'll survive, că doară ai auzit-o pe Gloria Gaynor. :P

    Uite aici lifetimequestion şi lifetimeanswer: Ce încerci să faci? Încerc să fiu!

    E o loterie, da. Fiecare are libertatea de a-şi lua sau nu biletul câştigător. Sau nu.

    Cred că şi ăsta e un semn, că nu-mi amintesc să mă fi străbătut vreo emoţie de a-mi lungi gâtul admirativ la rochiile de mireasă din vitrine, nici când eram prin liceu. Much ado about nothing. Nimic nu mi-ar veni mai frumos pe mine, ca mâinile bărbatului meu, dar pentru asta n-am nevoie de vreo hârtie. Plus că nu sufăr aurul. E prea sclipicios. Îmi place argintul. :))

    Deci mai încearcă alte cazuri. Al meu e hopeless. :))

    RăspundețiȘtergere
  5. ms. Bond, ce pacat ca incognito nu ti-a raspuns la intrebare ('de ce?'). ;-) (pierderea e si a noastra, a cititorilor acestui blog, dar nu in primul rind, fireste)

    anyway, cred ca ar trebuie sa sarbatorim prima cerere in casatorie, live si la ore de maxima audienta, din blogosfera. cheers.

    RăspundețiȘtergere
  6. Claude, :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    nu se obişnuieşte să se sărbătorească atunci când ea zice da-ul ăla?

    Anyway. I have some left wine. Cheers.

    Claude, era să cad de pe scaun când ţi-am citit comentariul, că mi-a sunat aşa de oficial-festiv, sca-ryyyy! şi nu-mi era decât de ochelari.

    Cât despre întrebarea mea, de ce?, află că e rodul experienţei mele de viaţă. Let's be fair!Răspunsul e cel mai greu de ghicit. :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. ms. Bond, tragedia e ca raspunsul nu poate, si nici nu ar trebui, zic eu, sa fie ghicit.

    tonul oficial-festiv e firesc, doar nu mergi la starea civila in pantaloni scurti si slapi. ;P

    cit despre obiceiul de a sarbatori doar in caz de raspuns afirmativ, sa avem pardon! eu stiam ca, din mosi stramosi, si la bucurie si la necaz se cade sa respecti stradania vitei-de-vie de-a da road/e. so, cheers.

    RăspundețiȘtergere
  8. claude, fireste ca pierderea e in primul rand a mea.daca as fi intalnit=o pe zvarluga in real life si nu pe blogosfera,as fi putut sa-i raspund la intrebare:)

    incognito

    RăspundețiȘtergere
  9. Claude, nu degeaba am zis eu hopeless.
    Să ştii că înainte de a scrie 'cel mai greu', am vrut să scriu 'imposibil'. Chiar nu ştiu de ce l-am ales pe primul, aşa a vrut el să iasă.
    Starea civilă sună rigid. Prefer starea vremii, e mai spontană. :)Iar ţolul festiv la mine se asociază cu ultima nuntă la care am fost prezentă şi d-ră de onoare doar din nepreţuită prietenie pentru mireasă şi m-am fofilat strategic la faza cu aruncatul buchetului precum mi-am înţepat degetele în boldurile cu care am plantat flori în piepturile participanţilor la cumetrie. Deci pas la faze cu ţol festiv, că nu prea mai rabd.

    Categoric, pentru strădania viţei-de-vie. Cheers.

    incognito, foarte bine că ai amintit de real life şi blogosferă. E important. Mulţumesc. Am mai scris că sunt un blog cu texte, imagini şi muzichie. Să nu uităm asta.

    RăspundețiȘtergere
  10. Oricum, vreau să vă mulţumesc mult pentru comentarii. M-au făcut să-mi amintesc nişte chestii de care am râs cu poftă, cum n-am mai râs de iarna trecută când am căzut pe gheaţă lângă o maşină şi nu ştiam cum să mă ridic mai repede când s-a pornit alarma. Iar bunică-mea mi-a spus că o să mă mărit, dacă am căzut, să nu mă mai plâng de genunchi. :))))

    RăspundețiȘtergere
  11. hei, ms. Bond, nu e frumos ce faci. eu insumi, (imi amintesc quite well, nu stau acum sa caut in scorbura cu amintiri placute), am comentat la textul la care faci referire...vaaai, vaai, ce vremuri!

    RăspundețiȘtergere
  12. Hahahahaha!
    Uite aici scorbura cu amintiri plăcute, eu o găsesc uşor, că-i la mine în copac. (Profane - Imunitate).
    Sigur că ai comentat. Profund uman. Erai îngrijorat de soarta maşinii. :)))
    Iar Pinguilde... :)

    http://zvarluga.blogspot.com/2010/02/imunitate.html

    RăspundețiȘtergere
  13. Iti citesc de ceva vreme povestile, draga Zvarluga. Post-ul asta mi-a adus insa un zambet laaarg..si m-a facut sa las cateva randuri. Am fost tare placut surprinsa sa regasesc aici una din cartile dragi ale copilariei:)
    Imi amintesc ca am invatat atunci multe denumiri de flori si insecte:)

    RăspundețiȘtergere
  14. Mulţumesc, Mina. Şi eu mai hoinăresc prin blogul verde, pentru urmele verzi de pe degete care-mi plac. :))
    Flori, insecte, acum şi peşti. :)

    RăspundețiȘtergere
  15. oaiii. cartea asta imi provoaca emotii:)

    RăspundețiȘtergere
  16. (mie-mi spui! am peşti cu aripi în stomac! :))

    RăspundețiȘtergere