Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

vineri, 28 mai 2010

De sezon




M-am trezit suspectându-mă de entuziasm civic, la nivel local şi naţional. Cât pe ce să mă duc la şedinţa anunţată de asociaţia de locatari, de care aparţin. Şi să urmăresc pe tv, ştirile. Câteva minute m-a ţinut. Pasămite cât mi-a tuşit lehamitea. Ia ce mai cuvânt, pasămite. Cred că am răcit de la îngheţată.

Unul dintre cei mai valoroşi prozatori din Anglia şi din lume, cică. Julian Barnes. Mă ia cu frig, la afirmaţii dintr-astea. Nu-s fiori. Până când m-a cunoscut este romanul care debutează abrupt, cu o tragedie ignorată apolinic şi la modul eminescian - tu rămâi la toate rece: Când îşi surprinse pentru prima dată soţia înşelându-l, lui Graham Hendrick nu-i păsă nici cât negru sub unghie. Universitarul Graham, aflat acum la cea de-a doua căsnicie, o iubeşte atât de mult pe Ann, încât se îmbolnăveşte la gândul celor cu care şi-a tras-o aceasta, înainte de a fi cu el. Oau! Până când nu l-am citit, aş mai fi vrut să încerc Julian Barnes. Acum nu mai vreau niciodată.

În sfârşit, am reuşit să văd Chloe. Admirabil au jucat Julianne Moore şi puştoaica. Însă filmul m-a pierdut pe undeva între seducţie, sinceritate, singurătate, încredere. Nu ne mai iubim, pentru că suntem ocupaţi. Imaginea celor doi soţi despărţiţi de uşa cu sticlă. Aproape, se pot vedea, dar nu mai pot ajunge unul la celălalt, nu se mai pot simţi. Înstrăinare. Când am început să ne îndepărtăm? Când ai renunţat să mă mai atingi, îi spune el. Liam Neeson, în rolul universitarului care flirtează cu studentele pe net şi chelneriţele din restaurante şi nu vine la petrecerea organizată pentru ziua lui. Simte că îmbătrâneşte. Însă soţiei i se pare că el a devenit mai frumos, cu fiecare an. Fiecare rid, fiecare fir de păr cărunt, tot ce ţi s-a întâmplat, te-a făcut să fii mai atrăgător, iar eu am simţit că, dacă ai fi suflat spre mine, aş fi dispărut - mi-a plăcut asta. Catherine şi Chloe, făcând dragoste. Agrafa de păr. Chloe. Iubirea care dă buzna. Iubirea care dispare pe nesimţite.

Noi facem imposibilul, posibil, nu mai ştiu la ce firmă de termopane, am văzut. Uneori aş vrea să lucrez în eadvătaizin. Să fiu fereastră. Geam. Deschide-mă şi fă-ţi un bine. Sari. Mă sparge lipsa imaginaţiei.

Îmi place să merg la piaţă, să-mi cumpăr fructe proaspete şi flori. Azi bujori. Şi ceva ce n-am mai mâncat demult: prune uscate. N-am mai răspuns la şi ce mai zici că faci. Aveam prune-n gură. Bune.

Părinţii Anei îmi spun că Ana vrea o a treia casă, altă maşină şi un al doilea copil. Anna, colega mea din liceu, e în State, de vreo 7 ani. Eu aş vrea o casă micuţă, cu bibliotecă, grădină mică şi leagăn doar pentru mine. Şi un Şeherezad în blugi care să asculte şi rock. Dacă nu cer prea mult, le-aş vrea în viaţa asta.

Un vechi obicei de-al meu: de a da cadourile cu câteva zile înainte. Nu mai aveam răbdare. Abia aşteptam să-i văd faţa sărbătoritului când desfăcea hârtia. Ce copil eşti!, îmi spunea C., desfăcând calm, aşa cum uneori îşi turna berea, ca să nu facă spumă. Eu tropăiam deja. Aş fi rupt ambalajul de 3 ori, până atunci. Am mai crescut între timp. Acum mă străduiesc să iau cadoul chiar în ziua cu pricina, ca să nu mai cad în ispită.

Mai sunt trei zile până pe 1 iunie. La mulţi ani, copii. La mulţi ani, Zvârlugo.



PS:
E vară. Acum şi în Siam:

6 comentarii:

  1. Acu' vreo zece ani ma intreba un bastinas care e piesa mea favorita cind vine vorba de eire si ce crezi ca i-am raspuns? Da, da, 'summer in siam'.
    Si de aici a urmat o intreaga nuvela: de ce nu U2 sau Cranberries sau Thin Lizzy sau Van Morrison sau Enya etc samd?
    Cum mama naibii i-as fi putut explica ca n-am n-am control asupra vremii?

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Pe Slabul Lizzy şi domnu Van Von nu prea i-am gustat şi nici acu.

    Eh, Claude, what a fuck, sau who gives a fuck, să zic aşa. Îţi place mult orice ar fi afară şi gata. Eu aş putea să ascult Summer in Siam când ninge de te îngroapă. So?

    btw, look what I've just found:
    Horslips - King of the Fairies, de-ai lor ca berea verde sau neagră, vorba aia, Long Live St. Patrick!
    http://www.youtube.com/watch?v=I5oNd6RziDo

    RăspundețiȘtergere
  3. cam jenibil clipul celor de la Horslips. ;P

    ref 'chloe'. cu filmul asta mi-a mai pierit din admiratia pentru dl. Egoyan. daca primele 45 de minute sunt ok (asta in primul rind datorita dragei de Julianne Moore), sfirsitul e cam ridicol.

    RăspundețiȘtergere
  4. :P Am vrut să aleg o bucată din Braveheart sau din Boondock Saints, da' m-am abţinut.

    Nu ştiu dacă voi ajunge vreodată în stadiul în care, după ce văd un film să spun: uite ce-a/au făcut acum, Egoyan, fraţii Coen, Frank Darabont, etc. Nu ştiu mare lucru despre filme, deci nu pot asocia filmul cu numele regizorului şi eventual, să mai compar cu alte filme. :) N-am background de cinefil şi nici nu voi avea vreodată, asta apropo de ce ziceai tu de admiraţia pentru dl. Egoyan şi oricine ar fi din tagma respectivă.

    Şi mie mi s-a părut sfârşitul filmului cam ca o pungă goală, umflată de vânt. Fără nicio legătură cu aia din American Beauty, care era o poezie întreagă. Ridicolă mi s-a părut imaginea lui Chloe, cu părul fâlfâind în aer şi privirea aia serafică, în cădere, prin geam - m-am gândit la ultima imagine cu Gollum şi his precious, don't ask me why. :)
    Şi nicidecum la Angels in America, ăla chiar mi-a plăcut mult, prin 2003, când l-am văzut.

    Finalul e o bucată de rezistenţă, pentru un film, cred eu. Fie că te satisface terminându-te/se sau te lasă înciudat, nedumirit, tot bun e, că te gândeşti la el. La Chloe, finalul ăla, de care zic eu, nu prea există.

    PS:
    Pe Frank Darabont l-am reţinut pentru Green Mile şi Shawshank Redemption, dacă nu mă înşel.

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani, Zvarlugo. Iti spun de azi, pentru maine:)
    Iti doresc sa-ti pui cirese la urechi si sa nu cresti mare niciodata.

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulţumesc. Mă duc acu după cireşe. :)))

    Copiii mai mici decât noi au un fel adorabil, de a te pune în încurcătură. Nici nu ştiu ce-am putea să le răspundem la săru'mâna, că aia cu să creşti mare, nu e cine ştie ce urare...

    Eu când aud săru' mâna, venind dintr-o mare de pistrui sau gropiţe de statură mică, am tendinţa de a mă uita în spatele meu şi în jurul meu, aşteptând să răspundă altcineva.

    RăspundețiȘtergere