Am găsit ieri în zăpadă, nişte chei. M-am uitat la ele cu atenţie. Erau trei, de mărimi diferite, pe acelaşi inel metalic. Am stat câteva minute în aerul rece de iarnă, în timp ce ninsoarea se cernea fără grabă. Mă gândeam la ce-aş fi vrut eu să deschid cu ele. Apoi am intrat în magazinul cu piese auto de alături şi i le-am lăsat bărbatului de acolo care mi-a tot mulţumit până am ieşit şi a rămas să-şi sune băiatul care se pare că le pierduse.
Suntem nişte uşi. Ne închidem cu grijă pe dinăuntru. Ne simţim siguri şi protejaţi în singurătatea noastră masivă, acolo în spate. Cineva ar putea să ne găsească pur şi simplu întâmplător cheia. Cineva ar putea să ne deschidă larg. La perete.
PS:
Zilele astea am tot ascultat o trupă, pe care am descoperit-o de curând. S-a impus printr-un timbru cald, plăcut. Fără a suna autoritar: Minor Majority.
vineri, 12 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Probabil ca de aia s-a inventat lantul de usa...ca dubla protectie. Ce facem daca cel ce a gasit cheia nu e cel pe care-l astepti?
RăspundețiȘtergereIată de ce nu trebuie să aştepţi niciodată. Nu ştii cine ar putea sosi.
RăspundețiȘtergereE si asta un mod de a vedea lucrurile.
RăspundețiȘtergereVezi ca clipul cu Minor Majority s-a dus pe apa simbetei...
Mersi. Am găsit altul cu aceeaşi piesă, pe apa vinerii.
RăspundețiȘtergere