Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 7 martie 2010

L’école de la vie: An Education



Jenny este o adolescentă inteligentă, studioasă, cu simţul umorului şi frumoasă, care cântă la violoncel. Părinţii ei, şi mai ales tatăl, se străduiesc să-i acorde sprijinul necesar, pentru un scop măreţ, o desăvârşire a educaţiei fiicei lor, şi anume, admiterea la Oxford a tinerei.
Doar că socotelile părinţilor de acasă, nu se potrivesc întocmai cu bogata, intensa şi libera viaţă sufletească a tinerei. Astfel că, pe drumul spre Oxford, Jenny îl întâlneşte pe şarmantul domn David, posesor al unui arsenal impresionant de seducţie şi exact genul de bărbat eligibil, care face impresie bună părinţilor, prin eleganţă, politeţe, experienţa vârstei, seriozitate şi situaţie materială bună. El şi prietenii săi, o introduc pe Jenny în lumea vie şi colorată pe care o presimţea în nopţile când asculta cântecele lui Edith Piaf şi citea cărţi în afara programei şcolare.
Nimeni nu face ceva important cu adevărat, fără o diplomă, încearcă s-o convingă pe Jenny, directoarea şcolii şi, într-o criză de sinceritate, îi mărturiseşte că totuşi, studiul e dificil şi plictisitor. Aceasta o face pe Jenny să-i răspundă că educaţia în sine nu mai este atât de importantă, dacă nu are o finalitate. Deci ea va trebui să aleagă între logodnicul ei, plimbările la Paris, Roma, a citi, a mânca mâncare bună în resturante frumoase, a se distra şi a face ceva dificil şi plictisitor.
Vă mai spun doar că Jenny foloseşte din plin, bibliografia personală obligatorie. Îşi asumă viaţa.

PS:
Era să zic Ne vedem în Paris!, ceea ce ar fi sunat cam aşa, hum, hum:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu