duminică, 21 martie 2010

Amendă ameninţătoare am de dat

Pur şi simplu mă înnebunesc după tipul care-şi ambalează maşina, sub geamul meu. Cum îşi alege el dimineţile. Atent să le facă praf somnul altora. Azi, duminică, 21 martie, la 6.30.
M-am hotărât. Data viitoare am să cobor, să-i spun în faţă că niciodată, dar niciodată, el n-o să facă parte din visele mele. Nu poţi intra abuziv şi anume cu maşina, în ele, chiar dacă ai carnet. Ia-ţi, frate, Pegas, dacă te crezi Perseu şi mergi la adresa corectă, a Medusei.
Nu, nu i-aş striga de pe geam, din cauză de nepotrivire de scenariu: în absenţa balconului, Julietă mânioasă şi Romeo tâmpit.
Menţionez că nu era somnul de frumuseţe – nu servesc aşa ceva sau vreun moft de-al meu – de-astea mai am, dar nu chiar acum. Câteva ore acolo, în care îmi întinsesem aşa de bine, picioarele mele lungi, pe diagonala patului. Visam că-mi străbat regatul, pe jos şi pe îndelete.


PS:
Din tagma mercenarilor, Janie şi Urâtul Puşti Joe:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu