joi, 18 februarie 2010

la stânga lui


în romanul pe care tot vreau eu să îl scriu
are să fie o scenă de tip franţuzesc:
stau lungiţi, unul alături de altul în patul îngust -
camera e foarte veche, cu mobilă de hotel,
şi afară e o dimineaţă cu ploaie murdară -
a început iarna (dar în romanele franţuzeşti,
unde casele sunt întunecate, prea vechi,
şi străzile în cartierele de hoteluri sunt posomorâte,
iarna însăşi este murdară - e o vreme cu ploaie -
zăpada vine târziu). şi ea, alături, îl întreabă deodată:
"la ce te gândeşti?" - şi el îi răspunde automat:
"la nimic." (afară s-a făcut aproape întuneric,
deşi e încă înainte de amiază - însă nu trebuie
explicat la ce se gândeşte el - nici nu trebuie spus
dacă într-adevăr se gândea la ceva.) şi ea îl întreabă atunci:
"dar de ce ai suspinat?" el răspunde uscat
(el întotdeauna trebuie să vorbească reţinut, altfel
decât ea - ca şi cum ar merge greoi
prin nisip, singur, la marginea mării,
şi valurile, la stânga lui, şi cerul, o, cerul
cenuşiu şi ploaia lent spulberată -
cerul sub care celălalt, demult, aştepta
îngerii, şi scria elegii) - el îi răspunde uscat:
"nu suspin - respir", ea îi spune numaidecât
"bine, respiră".

(Mircea Ivănescu, Versuri)

9 comentarii:

  1. uitasem cantecelul asta... de fapt am cam uitat sa respir in ultimul timp.

    ma felicit ca te-am descoperit!

    RăspundețiȘtergere
  2. As minti daca nu as recunoaste ca am suspinat gindindu-ma la toate femeile care au respirat pentru batrinul Serge.

    RăspundețiȘtergere
  3. :))))

    Claude, nu fi invidios. Şi pentru tine pot respira femei. Până când vei fi bătrân ca Serge.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eram gata sa intreb "si dupa aia?", dar m-am razgindit...

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite ca mi-ai raspuns si fara sa intreb. ;P

    Pare a se adeveri ca traim intre o respiratie si un suspin...

    RăspundețiȘtergere