Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

marți, 16 februarie 2010

Cu grad mare de riscul vieţii






Când am făcut poza de mai sus, cu sărmanul meu telefon pe care ar trebui să-l schimb, dar m-am ataşat de el (de altfel, se şi vede calitativ sau pixelistic vorbind), eram chiar sub fereastra firmei respective. Cum ieşise un soare surprinzător pentru sezonul rece, îmi potriveam unghiul când fereastra s-a deschis şi bărbatul dinăuntru m-a interpelat, de undeva de la un birou, pe care l-am văzut ridicându-mă pe vârfuri.
- Cu ce vă ocupaţi?, m-a întrebat aproape răstit, direct de la Cumpărări-Vânzări Acţiuni.
Nu ştiu de ce mi-a venit să mă dau mare, aşa că l-am privit drept în ochi, prin ochelarii mei, deşi el era cu mult mai înalt decât mine şi anume, în fereastra parterului respectiv.
- Sunt scriitoare, i-am spus.
- Da?! şi a luat o faţă pe care n-am ştiut dacă s-o bag la Hai, lasă-mă! featuring Să mori tu? sau Ce pana mea de profesie mai e şi asta? Şi ce scrieţi? La ce vă trebuie poză cu firma mea?
- Scriu bloguri, i-am spus şi pe loc m-am gândit la cel mai trist moment din viaţa mea şi cel mai recent, ca să rămân sobră. Vedeţi, am o rubrică specială, se numeşte Profane şi uneori când scriu, mă inspiră imagini. După cum observaţi, a ieşit soarele, curg multe şi bannerul cu firma dumneavoastră, metaforic vorbind, se potriveşte ca imagine, îmi place şi culoarea fundalului...
- Eu am ales culoarea asta, mai era un căcăniu şi un verde din ăla de te mănâncă caprele... Credeam că lucraţi la gazetă. Că au mai venit unii şi mi-au pozat firma, mi-au pus nişte întrebări şi dup-aia am citit în ziar alte răspunsuri, numai minciuni despre munca mea. Nişte nemernici!
- Ah, eu n-am nicio legătură, i-am zâmbit serafic. Dacă vreţi, de fapt, dacă vă întindeţi peste geam în acest moment, vă pot arăta poza de pe telefonul meu.
- Nu, nu mai e nevoie, mi-a răspuns el. Dacă ziceţi că nu lucraţi la ziar (şi aici aproape că am vrut să-mi trec mâna prin păr, dar oricum n-aveam cum să-l mai aranjez, ca să par dulceaţa întruchipată - aia de căpşuni, îmi place mie) şi că sunteţi scriitoare (aici el a făcut o pauză scurtă şi a oftat), vă cred. O zi bună!, mi-a urat politicos şi spor la scris.
- Vă doresc să scadă sau să crească alea!, i-am strigat inspirat, sper şi am plecat.
Când o să fiu mare, vreau să mă fac scriitoare. Şi jurnalistă. Cineva mi-a scris mai demult: Fie să capeţi înzecit ceea ce-ţi doreşti pentru când vei fi mare. De-aia zic şi eu...

PS:
Am ales Bon Jovi, pentru că am primit un mesaj frumos: Keep the Faith (o piesă buună), de la cineva cu un nume şi mai frumos: părăluţă hahaha.

9 comentarii:

  1. Si doar ti-am spus sa ai grija pe unde umbli; si mai ales: don't talk to strangers ;P

    RăspundețiȘtergere
  2. Sigur că mi-am amintit tot ce mi-ai spus când aveam căştile în urechi. :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Well, daca ti-ai facut curat in camera ai voie sa asculti muzica la casti vreo 25 de minute (dupa ce-ti termini de facut temele, fireste);-)

    Desi, ar fi fost politicos sa-ti dai jos castile de pe urechi cind iti vorbeam...

    RăspundețiȘtergere
  4. Vaaai, Claude... :))

    Crezi că aş fi îndrăznit să ascult muzică, dacă nu mi-aş fi făcut temele?
    (Pfff, camuflasem în păr, căştile, doar firele se vedeau, pentru că obişnuiesc să lucrez cu muzică.)

    Hei, mie nu mi-a făcut nimeni niciodată programul, nici măcar când eram în clasa I. Pentru că eram foarte ordonată şi atentă/serioasă la ce ştiam că am de făcut.
    Îmi amintesc foarte clar cum îmi făceam tot timpul singură, toate temele, că maică-mea era la serviciu. Aveam uniformă dintr-aia cu şorţuleţ albastru şi cum veneam de la şcoală, mă spălam pe mâini, îmi făceam temele şi abia apoi mâncam. Şi când văd acum foarte mulţi părinţi care stau lângă copii, să-i supravegheze şi să-i verifice, mă gândesc oare cum naiba m-am descurcat eu? Nu-s părinte şi nu cred că o să fiu vreodată, dar parcă mi se pare că se exagerează cu această cocoloşire. Sau poate, recunosc, nu am cum să intuiesc adecvat în acest caz.)

    RăspundețiȘtergere
  5. s-a mai discutat si pe blogul lui Dragos C problema aceasta cu scrisul pe bloguri si literatura, statutul de scriitor...scriitor e cel care publica, nu cel care "scrie bloguri"...deci, inzecit!

    RăspundețiȘtergere
  6. desi blogul e si el o forma de...publicare...cred ca esenta e de fapt alta: literaturitatea (cam truism) textelor

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am fost pe blogul lui Dragoş C. unde s-a discutat această problemă despre care scrii tu.
    De fapt, mie nu mi se pare o "problemă". Există scriitori care publică şi au şi bloguri.
    Singura chestie care mă deranjează pe mine, în dimineaţa aceasta ploioasă, la comentariul tău, e că scrii despre "statutul de scriitor" ca despre ceva pe care eu nu l-am abordat cu seriozitatea cerută.
    Din păcate, mi se întâmplă uneori, să citesc bloguri cu mai mult interes, care mă stârnesc, sunt bine scrise, spun ceva (poţi să arunci un ochi în blogrollul meu), în condiţiile în care am pe noptieră, cărţi publicate recent ale unor scriitori, pe care le-am închis după prima pagină.
    Ca să nu mai amintesc de scriitorii care au scris pe blog şi dup-aia au ajuns să publice. Sau despre cei care merg la editură cu banii necesari pentru costurile de tipărire şi publică, apar în librării, devenind scriitori.
    Hai să nu ne mai umflăm cu ce nu e cazul, că mulţi dintre noi, mai ştiu cum se publică şi ce se mai publică, printre altele. "A publica" nu înseamnă întotdeauna "a legitimiza": o carte bine scrisă/un scriitor care scrie bine. Gândeşte-te un pic dacă poţi fi exhaustiv când vorbeşti despre criteriile pertinente după care afirmi despre o carte că e bine/prost scrisă.
    Sunt cărţi bine scrise şi cărţi prost scrise. Aşa a fost dintotdeauna. Nu ne-apucăm să dăm acum medalii statutului de blogger sau de scriitor, pentru activitatea depusă.

    Postarea mea s-a vrut amuzantă, haioasă, ironică şi autoperiflantă, pe alocuri. Nu are nicio legătură cu statutul de scriitor/blogger. Puteam foarte bine să scriu că-mi doresc să fiu muzicuţă sau copac. Şi atunci, probabil că aş fi primit comentarii despre ce înseamnă să fii orchestră sau livadă.

    RăspundețiȘtergere
  8. Delaskela, cam aia ar fi esenţa. (Dar cum ştii exact că ai pus esenţa aia în sticluţa potrivită, ca să o poţi înfăţişa doritorilor de parfum? :)))

    RăspundețiȘtergere