Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

Proverba volant: Unde-mi stă capul, îmi stau şi mâinile

duminică, 17 ianuarie 2010

Tihnă

Azi-noapte am adormit după 12.00.
Dintr-o nostalgie căreia nu am avut niciun chef să-i rezist, am rămas să urmăresc prima parte a trilogiei Lord of the Rings, la protv, parcă. Ah! şi datorită gestului pe care surprinzător încă mi l-am amintit după atâta timp, de a porni tvul. Am văzut trilogia conaşului/domnişorului Frodo şi pe calculator şi la cinema. Atunci. Imediat am primit cărţile cadou, pentru că eram de neconsolat după ce văzusem prima parte şi suspinam după Gandalf. Am vrut să-mi fac şi tricou cu Rivendell sau Comitatul sau cu vorbele lui Gandalf: Tot ce putem hotărî, este ce facem cu timpul care ne-a fost dat. Şi iar m-am înciudat că în facultate, nu ni s-a amintit de Tolkien. În fine, am reuşit să adorm după toate astea şi n-am visat nici măcar un uruk-hai, orc, balrog sau vreun inel. Deci m-am odihnit ca un trol de peşteră, ca să zic aşa.
Azi-dimineaţă am lenevit destul în pat. Afară ningea, am simţit-o de sub pătură. De-asta nici nu m-am grăbit să ies. Am rămas acolo, cu mănuşi, fular şi palton, complet echipată, gândind strategia omului de zăpadă. În cazemata patului.
Pe la prânz, m-am mişcat prin casă cu paşi de pisică şi muzica în surdină. Am ciugulit ceva la un anume moment şi am băut cafea. Îmi place mirosul de cafea. Mi-am dat mobilul pe silenţios şi mi-am închis fixul. Am mai citit câteva povestiri din cartea lui Raymond Carver – Despre ce vorbim când vorbim despre iubire. Despre care nu vă zic nimic, pentru că vreau s-o termin şi văd că încă nu-mi vine să zic nimic despre ea.
Apoi mi-am descărcat şi am văzut Under the Tuscan Sun. M-a prins de minune, pe stare. Genul de film pe care-l văd ca pe o zi la pescuit când de sub borurile pălăriei din paie, te bucuri de aer şi apă, fără să-ţi mai pese dacă prinzi ceva. Oameni frumoşi, sentimente plăcute şi imagini minunate. Pe scurt, după film, am vrut să ies, să mă comport la modul pantagruelic, adică să-mi iau un Chianti şi biscuiţi cu susan sau cel puţin nişte struguri tămâioşi. Pur şi simplu lăcomie, ce să mai.
După ce termin cartea lui Carver, cred că o să încep Orele lui Cunningham, că tot am văzut şi filmul. Căruia îi dau oricând 5 stele. Sau poate Dansatoarea din Izu – povestirile lui Kawabata. Sau cel mai bine/cea mai bună, o cremă de zahăr ars o să fac.
O zi deja spre seară acum, ca un măr galben şi parfumat pe care-l pot decoji încet, fără să ridic cuţitul.
Certitudine calendaristică: fără îndoială, orice altceva am lăsat azi, pot face mâine.

PS:
Dintotdeauna am simţit că băieţii de la Faith No More când fac Îîîhhh, în piesa asta, au impresia că transmit mai mult decât o stare. Uşor.

6 comentarii:

  1. Chianti si Lord of the Rings?

    Epouse-moi.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Epouser" înseamnă "a lua în căsătorie" şi "a îmbrăţişa nişte idei", parcă, după franceza mea patinată din liceu.
    Cum la prima, mi-am propus demult să zic pas, ceea ce şi fac, rămâne a doua. Poate fără idei, să zicem. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Let's elope then? :)

    (in tara cu Chianti, ca tara lui Tolkien nu ma inspira pentru aventuri)

    RăspundețiȘtergere
  4. :))) Atunci o să-ţi pară drăgălaş Under the Tuscan Sun.

    RăspundețiȘtergere