"După ce am închis Rime despre viaţă şi moarte a lui Amos Oz am ştiut că sunt puţin decepţionat. Aşteptam mai mult de la această carte şi până la urmă a fost doar o naraţiune statică, interesantă ca şi construcţie, desigur, dar foarte departe de virtuţile romanului acela tulburător care e Să cunoşti o femeie", scrie Delaskela.
Ce bine ar fi dacă n-am aştepta nimic de la cărţi. Am evita uşor dezamăgirea. Când citesc un autor pentru prima dată, nu aştept absolut nimic. Nici măcar nu mă uit la cronici înainte. Apoi, când îi citesc alte cărţi, neinvitată, dar inexplicabil de firesc, vine motivarea aşteptării. Ca şi cum intru într-o casă pe care o ştiu foarte bine şi încep să compar camerele între ele. Nu e chiar corect să fac asta, dar e inevitabil. Pentru că fiecare cameră are specificul ei, cu minusuri şi plusuri, evident, e altceva, dar fiind toate laolaltă, îmi vine să le compar. Aşa şi cu scriitorii. Unii scriu o carte excelentă. Una singură. Alţii scriu mai multe – unele mai bine scrise, altele, poate mai puţin bine. Îmi aduc aminte cum m-a deranjat replica unui tip - am găsit-o nedreaptă - că a 11-a carte a lui Murakami, nu a fost chiar atât de bună ca prima. A 11-a, nu a doua...
Ce bine ar fi dacă n-am aştepta nimic de la oameni. Am evita uşor dezamăgirea. Mai ales că viaţa noastră nu este decât o singură carte. Nici măcar două.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
asteptam totul de la altii si aproape nimic de la noi.
RăspundețiȘtergereDin păcate, aşa se întâmplă de multe ori.
RăspundețiȘtergereDe-aici vine modul ăla de exprimare care pe mine mă seacă: "mi-ai înşelat aşteptările" şi la care o replică pe măsură, ar suna cam aşa: "nu te-am pus eu să aştepţi".
Corect ar fi "m-am înşelat aşteptând". Dar parcă e mai uşor să-l faci responsabil pe altul, decât să fii sincer cu tine şi să ţi-o asumi.