miercuri, 11 noiembrie 2009

Vreau să te văd pe webcam!

Fireşte, am ales titlul sub influenţa versului arghezian: Vreau să te pipăi şi să urlu: Este! De ce, pentru că există o consonanţă în ceea priveşte certitudinea. Bine, la Arghezi, traseul era unul religios. În cazul de faţă, e profan, prozaic şi mai sunt şi alte cuvinte care încep cu pro.
Ca să n-o mai lungesc, voi intra abrupt, aşa cum alunecă unii şi îşi rup coatele şi genunchii, pe vreo potecă de pe un munte foarte înalt şi stâncos, cred. Pentru că asta se va lăsa cu julituri.
În ultima vreme, de câteva săptămâni, de fapt, cum deschid messengerul, iduri aparent sfioase ca nişte bărbaţi ameţiţi de la bar care se împiedică timid de mine, aproape accidentându-mi constituţia fragilă la suprafaţă, încheieturile mâinilor, gleznele mele subţiri, în acest etern joc al cuceririi cu strategii care se pierd în negura barului sau în fumul timpului. Şi multe iduri de femei, pentru că trăim într-o lume a oamenilor.
Ce vor? Să mă vadă pe webcam. Şi o spun aşa cum ştiu idurile: ai şi u un web? k vreau să te văd. Mă seacă scrisul ăsta schilodit, în primul rând şi în al doilea rând mă seacă atâta platitudine. Măi, idurilor, reinventaţi-vă şi voi. Veniţi cu nişte replici scrise corect care să spună ceva, dacă vă simţiţi singure, ameninţate, plictisite, dornice de socializare, de comunicare, muzică, terapeutică, hermeneutică, semiotică – ia, ce de cuvinte noi!
Ce să fie de văzut? Puteţi să mă credeţi pe cuvânt: sunt o tipă foarte frumoasă, inteligentă, arogantă, pretenţioasă şi în viaţă.
Pot să am orice bărbat, doar să-l vreau. Femeile nu m-au interesat niciodată sexual şi nici acum. Ştiu că pare nedrept, frustrant şi poate da nesiguranţă. Asta este. Realitatea este dură. Aşa că nu vă mai pierdeţi timpul. Încercaţi să-l valorificaţi. Există nişte versuri pline de conţinut, în Aventurile lui Habarnam, îi aparţin poetei Floare-de-colţ: Decât să-mi pierd cu ei vremea, / Mai bine citesc o carte. Luaţi-le cum vreţi. În general şi mai ales, în particular.
Menţionez că am oameni frumoşi – femei şi bărbaţi - în lista de mess şi pe blog pe care nu i-am văzut niciodată, poate, dar cu care-mi face mai mare plăcere să stau (să-i citesc) decât cu unii pe care-i pot vedea în fiecare zi şi-i evit, tocmai pentru că-i ştiu foarte bine. Dar oamenii ăştia care-mi sunt foarte dragi, au fost selecţionaţi pe criterii aprige: bun simţ, inteligenţă, umor, farmec simplu, oameni deosebiţi pentru mine, care răspund criteriului moromeţian: rara plăcere de a sta cu un om capabil să glumească inteligent.
Dacă nu v-am convins să mă scutiţi, mă voi menaja eu cu Report as Spam sau Ignore.
Un aidiu, două aidiuri e de genul neutru, de altfel, un gen foarte încăpător, selecţia o fac eu.

PS:

George, vrei să vii puţin?

5 comentarii:

  1. deci, ce avem noi aici? un bond suparat rau, un bond gata sa scoata pistoalele, un bond pus pe harta si arogant...bad bond bad

    RăspundețiȘtergere
  2. Da de unde! :)
    Asta e o postare baladescă. Răspunsul întrebării: Unde-s pistoalele, unde-s pumnalele, caii şi flintele haiducilor?, vine într-o curgere epică a timpului nostru.

    RăspundețiȘtergere
  3. unde s-au dus, unde au apus, anii de sus, ai gloriei lor?

    RăspundețiȘtergere
  4. Pam-pam... :) Muzici din adânci tinereţi folkiste.

    (hei, se presupune că-s gravă, sobră; te rog, nu mă mai provoca să zâmbesc)

    RăspundețiȘtergere