O piesă care mă scoate din mine; am auzit-o pentru prima dată, într-o sală de teatru, pe finalul Medeei. Simţeam că nu-mi mai ajunge pieptul, ca să respir, eram în picioare, aplaudam actorii care jucaseră extraordinar şi plângeam. Cântecul ăsta îmi curgea prin vene, atât de fierbinte, că aveam impresia că o să mi se facă mânecile rochiei, din albe, roşii. Mi s-a părut incredibil că m-am mai putut urni.
Când am primit-o acasă şi am pus-o doar pe ea, în playlist, n-am avut curaj s-o ascult în căşti, ar fi fost prea aproape. Ei bine, a trecut ceva timp peste noi două, de atunci...
Doamnelor şi domnilor, mă simt onorată să vă prezint trupa Archive cu piesa Again:
PS:
E adevărat, am o sensibilitate exacerbată. O simt şi o ştiu foarte bine.
joi, 12 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
:)
RăspundețiȘtergereEram (acum foarte multi ani) intr-un magazin de electrice, dar ne uitam la cd-uri. Si atunci din difuzor au inceput sa cante ei. L-am tras pe bursuc de maneca si am zis asculta. Si am stat asa, nemiscati in mijlocul magazinului si am ascultat. Apoi ne-am dus la casa si am zis ca vrem sa-i cumparam. :D
Pinguilde, mă înţelegi foarte bine. Mulţumesc.
RăspundețiȘtergereImaginea ta şi a bursucului - nemişcaţi în mijlocul magazinului, ascultând, este cel mai reuşit videoclip. :)