joi, 15 octombrie 2009

de jos




Bărbatul acela e foarte înalt
- am să urc pe volumele groase -
Când mă priveşte, îmi vede toate gândurile
- atunci mi se face frică -
Nu spune niciodată nimic
- atunci îl aud -
Aş vrea să-i trag de colţul buzelor cu dinţii.
Nu am voie.
Nu are voie.
Cu el m-aş culca între versuri
unde paşii grăbiţi calcă în bălţi
şi cuvintele nerostite se udă –
ale femeilor care-au fost odată fetiţe.
Când îl simt în vârful degetelor
îmi aşez picioarele goale
lângă tăcerea lui


3 comentarii:

  1. Iarăşi colţuri??? Am crezut că ne-am înţeles...

    RăspundețiȘtergere
  2. Tare-mi place. :)
    Hmmm. Cu ocheanul meu nu se zareau si cartile.

    RăspundețiȘtergere
  3. pushthebutton: Mereu colţuri.

    pinguilde: Mulţumesc.
    Le-am pus niţel mai târziu, după ce am urcat pe ele. :)

    RăspundețiȘtergere