O zi perfectă începe cu 2 minute înainte de jurnalul de dimineaţă.
Beneficiarul acestei zilei minunate este un angajat al unei companii de succes. Se împachetează în costumul de lucru, Yves Saint Laurent, îşi încalţă pantofii englezeşti şi îşi potriveşte funda cadoului pe care-l oferă în fiecare zi capitalismului mondial, cravata. Să-i spunem Houston, pentru că e un tip echipat, pregătit să iasă în vidul intersocial. Dar nu înainte de a-şi fi înghiţit cocktailul matinal: varsă în mixer comprimate de Xanax, Nozinan, Noveril, 5 de Valium, 50 de pastile de cofeină, un pumn de antihistaminice şi amfetamine, 15 aspirine, un pahar de vodcă pentru omogenizare, 2 ouă ecologice, lapte de la munte, pentru calciu, o lingură de ciocolată, că face bine la moral.
Un angajat al unei Companii splendide, trebuie să fie un tip sănătos. Pentru că simţea că-l roade ceva din interior, Houston a consultat un doctor. Diagnosticul, menit să-l calmeze, pentru că nu era vorba de cancer, a fost unul simplu: un rechin mare şi alb care înota în corpul său. Pe lângă reţeta prescrisă, doctorul i-a indicat vizionarea filmului Fălci de Spielberg, dimineaţa, la prânz şi seara. Dar cu recomandarea să nu se uite la continuări: Fălci 2, 3, 4, 5, ca să nu-l apuce râsul pe rechin.
Între Houston şi lume e o doar o problemă de decalaj, pentru că noaptea, soarele nu apune peste peisajele sale interioare. Lumea din corpul său nu are acelaşi ritm ca în exterior. Nu e o altă lume, pentru că lumea e aceeaşi, doar că trece altfel.
Lui Houston nu-i place jocul de-a seducţia, care-i încântă pe mulţi dintre bărbaţi. E-adevărat că există fete care au încercat să se culce cu el, care s-au interesat de el, câteva chiar s-au îndrăgostit. Orgoliul său a suferit puţin, pentru că majoritatea fetelor de pe planetă nu s-au îndrăgostit de el. Dar l-a aprobat întru totul pe Nero: Când vezi cum e lumea, e mai degrabă flatant, să nu placi întregii lumi.
Drumul până la biroul său, devine o aventură cu pasageri îmbrăcaţi în costume de scafandri: Armani, Chanel, Viviane Westwood, Jean-Paul Gaultier, care începe la bordul liftului ce face la fiecare etaj, bing-bang.
Biroul este o pădure amazoniană domesticită. Amazonul curge în robinete şi toalete, copacii sunt în cutia xeroxului, animalele pe fotografii în calendare. La pauza de prânz, toţi angajaţii merg la cantina de la etajul 72. Ambianţa e plăcută, pentru că, dacă râzi şi discuţi, ai toate şansele să fii promovat. Iar când capeţi un post mai bun, devii mai seducător. La birouri, bărbaţi şi femei îşi plimbă animalele domestice: Angoasa, Ulcer, Competiţie, Teamă, Sudoare, Ambiţie, Durere de stomac. Reclamă: civilizaţie înseamnă domesticirea şi creşterea fricii.
Houston s-a lăsat de fumat. I-a fost uşor, pentru că nu s-a apucat niciodată. Dar Direcţia l-a felicitat pentru curaj, iar colegii fumători îl invidiază. Aşa cum îl învidiază şi pentru familia superbă, din poza de pe birou. Trebuie să ai o familie perfectă, ca să fii promovat în Companie. Nevasta şi cei doi copii sunt nişte actori plătiţi, pentru că e foarte uşor să închiriezi accesorii luxoase.
Munca lui Houston constă în a vinde lucruri cu vocale, consoane, colorate şi cu cifre. Cum adică, ce fel de lucruri? Din cele pe care oamenii le cumpără.
Ajuns acasă, după terminarea programului, se gândeşte că n-a luat prezervative. După zgomotul din cameră, Singurătatea şi Necazul iar fac dragoste în patul lui, neprotejaţi. Houston nu se mai culcă cu nimeni, dar nici pe el nu se mai fute. El singur a devenit un bătrân cuplu. Pesemne că sexul i-a devenit cinic ori romantic, din moment ce superţâţele, superfesele, superblondele, îi stârnesc doar un zâmbet uşor...
Auziţi? Dacă nu vă place numele Houston, găsiţi voi altul. În fond, biografia e aceeaşi: Mă simt ca un individ normal, ceea ce are darul de a face din mine un individ foarte deosebit.
Vă puteţi lua cartea şi de aici:
Humanitas
M-am înscris la concursul pentru recenzii, Face a Book, organizat de editura Humanitas (poate vă înscrieţi şi voi!), aici:
concurs Humanitas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu