Ploaia şi muzica au acceaşi menire: ne dau atât libertatea de a nu auzi, cât şi libertatea de a nu fi auziţi.
Ploaia poartă în sine genele copilăriei. Când eram mici, ne stropeam cu furtunul, ţopăiam în bălţi şi ne băteam cu apă. Desigur, întrucât se pare că suntem oameni mari, o facem pe supăraţii atunci când, din falsă stângăcie, călcăm într-o băltoacă. Adevărul e că ne încântă împroşcăturile. Nu-i nimic dacă ne murdărim pe pantaloni sau pe şosete. Copilăria cade din ceruri. În taină, ne îngăduim să fim nişte îngălaţi.
(Martin Page, Despre ploaie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu